Vaslui: Zece cazuri noi de rujeolă la copii, confirmate în județ; numărul bolnavilor ajunge la 13

 •  Sănătate
329 afişări

Zece cazuri noi de rujeolă au fost confirmate la copii, au anunțat vineri reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

663617fc-272f-4fed-8ba8-cb5ce98b2682

'Este vorba despre copii cu vârste cuprinse între 3 luni și 15 ani la care a fost confirmată boala, în urma analizelor de laborator. Trei dintre copii sunt din mediul urban, doi din Vaslui și unul din Negrești, și șapte provin din mediul rural, toți zece fiind nevaccinați', a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Topliceanu.

Copiii sunt internați în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

La începutul acestei săptămâni, reprezentanții instituției au raportat existența a trei cazuri de rujeolă, dintre care unul soldat cu decesul unui bebeluș în vârstă de 5 luni.

Pe lângă cele 13 cazuri confirmate, mai există suspiciuni de rujeolă în cazul a șapte copii. Au fost trimise probe la Centrul Regional de Sănătate Publică Iași, pentru diagnostic de laborator, fiind așteptate rezultatele.

AGERPRES /(AS — autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niță)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sănătate

Cele mai citite din Sănătate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe