COD GALBEN: 20-06-2025 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona joasă a județului Mehedinţi , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bacău, 19 mai /Agerpres/ - Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a făcut, vineri, un apel către părinţi să accepte vaccinarea copiilor şi a declarat că "vaccinarea este un dar pentru copii, la fel cum este şi botezul, la fel cum este laptele mamei".

"Noi trebuie să creştem acoperirea vaccinală şi fac din nou un îndemn public la toţi părinţii responsabili: vă rog să vă vaccinaţi copiii. Vaccinarea este un dar pentru copii, la fel cum este şi botezul, la fel cum este laptele mamei şi la fel cum este dragostea pe care o revărsaţi asupra copiilor voştri", a afirmat Bodog, aflat într-o vizită la Bacău.

Ministrul Sănătăţii a precizat că "nimeni nu se duce cu arcanul să îi ia pe copii să îi ducă la vaccinare", însă a atras atenţia că părinţii care refuză vaccinarea trebuie să îşi asume riscurile.

Florian Bodog a anunţat că va organiza dezbateri publice pe tema vaccinării şi, în acelaşi timp, va prezenta public efectele adverse ale vaccinurilor.

"Am început deja o serie de dezbateri publice. Legea este în dezbatere publică şi urmează încă o şedinţă de dezbateri publice săptămâna viitoare. Pe de altă parte, am solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului să publice pe site toate reacţiile adverse la vaccin care au fost înregistrate în România. Ele vor fi publice şi vor putea fi consultate de toată lumea. Trebuie însă să conştientizăm că au fost foarte multe boli care au fost eradicate datorită vaccinării şi eu cred că asta este ceea ce trebuie să ne călăuzească. În acelaşi timp, sunt absolut de acord că trebuie să prezentăm toate riscurile şi toate avantajele vaccinările şi grupurile tehnice de lucru pe care noi le propunem în lege să prezinte părinţilor, să aibă discuţii cu părinţii", a adăugat Bodog. AGERPRES/(A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.