Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 21 apr /Agerpres/ - Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) subliniază că proiectul de lege care prevede posibilitatea ca persoanele juridice autorizate ce eliberează medicamente către populaţie să le distribuie şi angro, recent adoptat de Camera Deputaţilor, nu face decât să adâncească criza medicamentelor din România, în condiţiile în care pacienţii români întâmpină deja dificultăţi majore în a le găsi în farmacii.

Într-un comunicat transmis vineri AGERPRES, reprezentanţii ARPIM consideră că legea va îngreuna eforturile Ministerului Sănătăţii de a se asigura că exporturile paralele nu îi lipsesc pe pacienţii români de medicamentele necesare.

"Politica celui mai mic preţ la nivel european reglementată în România a condus deja la exporturi paralele de peste 20% din valoarea pieţei. Mărind numărul de potenţiali exportatori creşte semnificativ riscul ca acest fenomen să ia amploare în detrimentul accesibilităţii pacienţilor români la terapiile de care au nevoie", apreciază reprezentanţii ARPIM.

În opinia lor, este dificil de înţeles ce a stat la baza deciziei Camerei Deputaţilor de a iniţia un astfel de proiect de lege, având în vedere că Ministerul Sănătăţii face eforturi pentru a găsi soluţii la criza medicamentelor.

"Este nevoie de o coroborare a deciziilor tuturor celor implicaţi în politica medicamentului din România. Avem însă încredere că decidenţii vor reveni asupra acestui proiect de lege şi vor prioritiza interesul pacientului român de a avea acces la medicamentele necesare", afirmă liderii ARPIM în comunicatul menţionat.

Propunerea legislativă adoptată miercuri în Camera Deputaţilor modifică art. 800 alin. (2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Iniţiatorii proiectului de lege sunt parlamentari PSD şi ai minorităţilor naţionale. Potrivit actului normativ menţionat, persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie pot să desfăşoare şi activitatea de distribuţie angro de medicamente. Proiectul de lege a fost respins anterior de Senat, iar Camera Deputaţilor este for legislativ decizional. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Andreea Rotaru)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.