COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 19 apr /Agerpres/ - Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, spune într-un bilanţ realizat la 100 de zile de la preluarea mandatului că a avut un prim trimestru cu progrese notabile, cu crize gestionate eficient şi cu îndeplinirea primelor măsuri din Programul de guvernare.

"Recent, s-au împlinit 100 de zile din mandatul meu de ministru al Sănătăţii. Pot spune că am avut un prim trimestru bun, cu progrese notabile, cu crize gestionate eficient şi cu îndeplinirea primelor măsuri din Programul de guvernare, măsuri axate
pe interesul şi nevoile pacienţilor, pe păstrarea medicilor în ţară şi pe dezvoltarea infrastructurii medicale", afirmă Bodog în acest bilanţ, care a fost publicat pe blogul său.

Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii a reuşit să respecte în totalitate calendarul de angajamente asumate, toate măsurile planificate fiind adoptate şi se află în implementare.

"Punerea în aplicare a Programului de guvernare al PSD, axat pe interesul şi nevoile pacienţilor, pe păstrarea medicilor în ţară şi pe dezvoltarea infrastructurii medicale, reprezintă priorităţile mele zilnice şi va rămâne astfel până în ultima zi a mandatului", declară Bodog.

Ministrul Sănătăţii reiterează măsurile care au fost adoptate şi se află în implementare, printre care se numără încheierea contractelor cost-volum şi cost-volum-rezultat între CNAS şi deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă pentru medicamentele destinate afecţiunilor oncologice, hematologice şi pacienţilor cu hepatită cronică cu virus C aflaţi în stadii de fibroza F2, F3 şi ciroză decompensată, dar şi reducerea birocraţiei prin desfiinţarea comisiilor administrative care aprobă tratamentele medicale la nivelul Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, respectiv suplimentarea fondurilor pentru Programele naţionale de sănătate.

Totodată, Bodog spune că, în premieră, Ministerul Sănătăţii finanţează achiziţionarea vaccinului pneumococic pentru copii (pentru cazurile de pneumonie, meningită sau sepsis).

"De asemenea, s-au achiziţionat 630.000 doze de vaccin hexavalent (pentru nou-născuţi, împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B şi poliomielitei), precum şi 153.800 doze de vaccin tetravalent (pentru copiii de şase ani împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive şi poliomielitei)", mai afirmă Bodog.

El precizează că s-au achiziţionat şi 5.000 doze vaccin hepatitic B, în plus, statul norvegian oferind 10.000 de doze, procedurile de transfer fiind în curs de realizare. "Având în vedere numărul mare de cazuri, de urgenţă se achiziţionează 115.000 doze de vaccin ROR împotriva rujeolei. Se continuă şi procedura de achiziţie pe acord-cadru", mai afirmă Bodog.

Ministrul Sănătăţii face referire şi la faptul că a convenit împreună cu comisarul european Corina Creţu asupra unei abordări strategice a investiţiilor în sănătate din fondurile europene.

Totodată, ministrul Sănătăţii aminteşte finalizarea Legii salarizării unitare din sectorul bugetar, "care va duce la creşterea semnificativă a veniturilor cadrelor medicale din ţara noastră". AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.