Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cluj-Napoca, 6 apr /Agerpres/ - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca şi-a extins capacităţile de diagnostic imagistic cu un sistem de rezonanţă magnetică nucleară (RMN) Signa Explorer 1.5 Tesla, printr-un proiect în valoare de aproximativ 900.000 de euro.

'Aparatul va oferi clinicienilor informaţii detaliate despre afecţiuni precum cancer, tulburări neurologice şi afecţiuni cardiace şi îi va ajuta să răspundă viitoarelor cerinţe de servicii medicale din judeţul Cluj şi din regiunea de nord-vest a ţării. Proiectul, în valoare de aproximativ 900.000 euro, cost care include amenajarea spaţiului şi o garanţie full service cu piese de schimb pentru cinci ani, a fost realizat cu fonduri provenite din venituri proprii ale spitalului, iar echipamentul medical va fi achitat în 48 de rate lunare', se arată într-un comunicat transmis joi de SCJU.

Potrivit comunicatului, Sistemul Signa Explorer 1.5 Tesla dispune de un tunel cu o lăţime de 60 cm ce asigură confort sporit pentru pacient, dar şi capacităţi imagistice ireproşabile.

'Suntem încântaţi că avem posibilitatea de a oferi echipei noastre medicale şi pacienţilor acces la tehnologii de imagistică de ultimă generaţie, ajutând medicii să desfăşoare actul medical într-o manieră exactă şi să evalueze schema de tratament potrivită, într-un timp mai scurt. Tehnologiile medicale vor permite spitalului să ofere servicii medicale de înaltă calitate unui număr mai mare de pacienţi din judeţul Cluj şi din regiunea de Nord-Vest', a declarat managerul spitalului, Petru Şuşca.

SCJU Cluj-Napoca este una dintre cele mai mari unităţi sanitare cu paturi din România. Spitalul are o capacitate de 1.542 paturi, distribuite în 36 de secţii şi compartimente clinice, şi peste 3.000 de angajaţi. AGERPRES/(AS - autor: Marius Septimiu Avram; editor: Nona Jalbă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.