Studiu: Doar 44% dintre românii cu vârste peste 18 ani sunt normoponderali

 •  Sănătate
1529 afişări

Mai puțin de jumătate (44%) dintre românii cu vârste peste 18 ani sunt normoponderali, în timp ce 33% sunt supraponderali, 15% obezi și 5% subponderali, relevă un sondaj de opinie recent realizat la nivel național de compania de cercetare de piață ISRA Center.

c6c09467-ef36-4c3d-b33b-0e94292aa4b7

"Deși datele la nivel european reflectă o situație relativ bună pentru români în ceea ce privește normoponderalitatea, realitatea arată că, în conformitate cu distribuția populației în funcție de Indicele Masei Corporale (IMC), doar 44% dintre românii peste 18 ani sunt normoponderali, în timp ce 33% sunt supraponderali, 15% obezi și 5% subponderali. Numărul persoanelor cu o greutate normală scade dramatic după vârsta de 35 de ani. Se observă astfel că peste vârsta de 55 de ani doar 3 din 10 români au o greutate normală, în timp ce două treimi sunt supraponderali sau obezi", se arată într-un comunicat de presă transmis marți de ISRA Center.

Potrivit sursei citate, există o corelație "evidentă" între educație și obezitate. Astfel, dacă în cadrul populației cu educație scăzută ponderea persoanelor obeze este de 21%, în rândul celor cu studii superioare procentul acestora scade până la 12%.

Același studiu arată că majoritatea românilor (51%) cred că au o greutate normală, în timp ce 4 din 10 consideră că greutatea lor este mai mare decât ar trebui.

Percepția asupra propriei condiții fizice nu este întotdeauna obiectivă, relevă cercetarea. Astfel, 23% dintre românii ce își descriu propria greutate între limitele normale sunt, de fapt, supraponderali sau obezi conform Indicelui de Masă Corporală.

"Doar 39% dintre români verifică de fiecare dată aportul caloric atunci când aleg un nou produs. Condiția fizică a unei persoane nu modifică acest comportament, rezultatele fiind similare în cazul populației supraponderale sau obeze. De altfel, 3 din 10 români nu verifică niciodată descrierea calorică a unui produs cumpărat pentru prima oară și 2 din 10 verifică acest aspect în mai puțin de jumătate dintre ocazii", mai indică studiul.

Totodată, cercetarea ISRA Center relevă că 3 din 10 români au crescut consumul de fructe sau legume și 4 din 10 au diminuat consumul de zahăr sau dulciuri.

Conform sondajului, 9% dintre cei chestionați au renunțat la zahăr și alte alimente — carnea de porc nu mai face parte din alimentația a 5% dintre români, la alimentele prăjite au renunțat 9%, iar 5% nu mai consumă sare.

"Se observă așadar că 18% dintre persoanele obeze au renunțat la zahăr, în timp ce doar 5% dintre cei din grupul normoponderal au luat aceeași decizie. (...) În ultimii 3 ani alimentația a 18% dintre români s-a schimbat și în privința includerii mai multor alimente bio/eco în meniu. 37% dintre români cumpără produse din agricultura ecologică cel puțin o dată pe săptămână și doar 16% exclud aceste produse din coșul de cumpărături. Procentul include produsele ambalate sau neambalate, indiferent de sursa cumpărăturilor, supermarket, piață agroalimentară sau alți furnizori", arată aceeași sursă.

Studiul a fost realizat în perioada 17 februarie — 8 martie pe un eșantion de 1.005 respondenți, reprezentativ la nivel național pentru populația din România, cu vârsta peste 15 ani. Marja de eroare este de ą3,1% la un nivel de probabilitate de 95%. Datele au fost culese prin intermediul unui chestionar cantitativ, prin metoda interviurilor telefonice.

AGERPRES/(AS — autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sănătate

Cele mai citite din Sănătate

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres