Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rio de Janeiro, 17 feb /Agerpres/ - Numărul cazurilor de febră galbenă este în creştere în Brazilia, Ministerul Sănătăţii raportând 253 de cazuri confirmate la nivelul ţării, informează Xinhua.

    Potrivit ministerului citat, până în prezent, autorităţile au primit relatări despre 1.246 de cazuri suspecte. Dintre acestea, în plus faţă de cele 253 de cazuri confirmate, 108 au fost eliminate, iar restul sunt în curs de confirmare. Numărul deceselor confirmate din cauza febrei galbene a ajuns la 88.

  Numărul cazurilor confirmate de boală a crescut în mod semnificativ în ultimele săptămâni. Potrivit autorităţilor, statul sud-estic Minas Gerais este cel mai grav afectat de maladie, cu 216 de cazuri confirmate şi 76 de decese.

Cazuri suspecte au fost înregistrate şi în alte zone, cum ar fi Espirito Santo, Sao Paulo, Tocantins, Bahia şi Rio Grande do Norte.

    Focarul este extrem de îngrijorător dată fiind apropierea vacanţei Carnavalului, cu ocazia căreia mulţi brazilieni vor călători pe teritoriul ţării, fie pentru a se îndrepta spre locaţiile principale ale sărbătorii, fie pentru a scăpa de atmosfera Carnavalului, călătorind spre zonele rurale.

 La începutul lunii februarie, Ministerul Sănătăţii a lansat o campanie de vaccinare, solicitând cetăţenilor care intenţionau să călătorească în zonele afectate să se vaccineze cât mai curând posibil, în condiţiile în care vaccinul febrei galbene are nevoie de 10 zile pentru a fi eficace.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Codruţ Bălu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.