Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 16 dec /Agerpres/ - Hepatita C este "o boală tăcută" care implică pentru bugetul de stat costuri ce tind "să explodeze" în stadiul final al maladiei, consideră directorul executiv al Institutului Aspen România, Andrei Ţărnea.

"Avem o idee despre icebergul de costuri pe care îl ascunde o asemenea boală tăcută (hepatita C - n.r.), care e un ucigaş ce apare târziu în sistem cu costuri ce tind să explodeze în sfârşitul ciclului acestei boli. Avem o evidenţă a costurilor care includ inclusiv acele costuri ce ţin de sistemul social de sănătate, de pensiile de invaliditate, costuri directe pentru buget, deşi nu intră în categoria de sistem medical", a spus acesta, vineri, la evenimentul de lansare a programului 'Aspen Life Lab', organizat la Palatul Parlamentului.

La rândul său, Andrei Baciu, consultant în domeniul sănătăţii, a explicat că hepatita C este asimptomatică în stadiu incipient, pacientul fiind diagnosticat doar în clipa în care boala este deja în stadiu avansat, putând să evolueze chiar în boli precum ciroză sau cancer. În opinia lui Baciu, o soluţie în depistarea precoce a pacienţilor infectaţi ar putea fi un program naţional de screening.

"Este o greutate pentru sistemul medical. Costurile sunt enorme. În secundar, faptul că nu avem o campanie de conştientizare eficientă are efecte negative pentru pacienţi. (...) Lipsa unei campanii de informare sau screening afectează sistemul medical care încearcă să facă faţă atâtor pacienţi care nu sunt încă diagnosticaţi. Dacă ne uităm la cost - cât ne va costa să efectuăm o campanie naţională de screening? Sigur, nu vom putea să diagnosticăm pe toată lumea, dar pacienţii cu hepatita C vor fi diagnosticaţi şi vor fi integraţi într-un lanţ medical, în sistemul de îngrijiri medicale. Este mai puţin costisitor ca ei să fie trataţi într-un stadiu incipient al bolii, decât să îi tratăm când deja au ciroză. (...) Este important să acţionăm azi fiindcă nu este o problemă academică sau a celor care oferă îngrijire. Este o problemă care ne afectează pe noi toţi", a afirmat Baciu.

Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase "Dr. Matei Balş" din Bucureşti, susţine că atenţia ar trebui să fie orientată pe populaţia cu risc major de infectare cu hepatita C, principale căi de transmitere a bolii fiind în prezent "utilizarea de droguri intravenoase, infectarea prin transmiterea bolii de la mamă la făt, transmiterea sexuală şi heterosexuală, piercingul şi tatuajele".

Adrian Streinu-Cercel recomandă trei linii de acţiune în prevenirea şi combaterea acestei boli: screeningul pentru depistarea hepatitei C, hepatitei B şi HIV să devină "procedură standard" aplicată tuturor persoanelor care recurg la investigaţii medicale; educaţie sexuală în şcoli şi licee, dar şi o informare a tinerilor cu privire la "droguri şi ce reprezintă moartea albă"; precum şi o componentă de terapie.

"Noi constatăm în momentul de faţă că avem un grup de pacienţi peste 65 de ani şi aceştia sunt cei cu ciroze hepatice şi cu risc major de a dezvolta cancerul hepatic. Avem un alt grup de pacienţi care sunt între 45 - 65 de ani şi unii prezintă ciroză hepatică, alţii nu, iar acest grup trebuie rapid accesat şi tratat pentru a-i vindeca şi a nu-i lăsa să ajungă până în stadiul de ciroză. Avem şi 'tinere speranţe', un grup reprezentat de cei care iau droguri intravenoase sau îşi fac tatuaje, care trebuie bine informaţi. (...) Lor trebuie să ne adresăm, aici trebuie să venim cu programe de educaţie, de informare şi de testare în mod constant", a spus acesta.

O altă necesitate pentru îmbunătăţirea reacţiei sistemului de sănătate românesc ar fi, în opinia lui Adrian Streinu-Cercel, pregătirea medicilor de familie astfel încât aceştia să devină "prima linie de detectare şi apărare" în cazul bolilor hepatice.

"Problema este, în opinia mea, foarte simplă: trebuie să facem ceva mai mult şi trebuie să implicăm şi medicii de familie în această chestiune. (...) E nevoie de un specialist, de un hepatolog şi de un medic specializat în boli infecţioase. Avem nevoie, în primul rând, de un sistem de cursuri pentru medicii de familie - să îi informăm cum să facă aceste detectări, pentru că vorbim despre boli ce pot fi provocate de anumite tipuri de contact. (...) Succesul este aici - să pregătim medicii de familie ca prima linie de detectare şi apărare", a adăugat acesta.

Dan Căptaru, consultant în domeniul sănătăţii, afirmă că, deşi este vorba despre "o boală cronică, progresivă, ce duce în final la moarte prin insuficienţă hepatică şi distrugerea ficatului", boala este vindecabilă "în procent de 100%, cu noile terapii".

"Paşi foarte importanţi s-au făcut şi în România în ultimii doi ani, prin renunţarea treptată la vechiul tratament cu interferon şi acceptarea de noi terapii orale. (...) Sunt foarte bucuros că, după 20 de ani de tratament cu interferon, am intrat într-o nouă eră, în care nu mai încape un astfel de tratament care este lung (48 de săptămâni) şi cu multiple efecte adverse pentru pacient. Noii agenţi terapeutici duc la o rată de răspuns de 98% - 100%, cel puţin asta am primit ca şi raportare oficială de la Casa Naţională de Asigurări", a subliniat Căptaru.

El a ţinut să adauge că se estimează o posibilă dublare a cazurilor de ciroză până în anul 2030.

"Avem nevoie de programe de conştientizare a acestei boli la nivelul întregii populaţii. Apoi, o paradigmă bine ştiută - e mai bine să previi decât să tratezi, e şi mult mai ieftin. Va trebui deci să identificăm nişte măsuri clare de prevenţie atât în populaţia generală, cât şi în grupele de risc major. A treia activitate ce trebuie luată în calcul este depistarea precoce - screening şi identificarea pacienţilor şi înrolarea lor în schema de tratament. (...) De asemenea, este necesară o analiză a măsurilor post-tratament (urmărirea şi integrarea pacienţilor în societate)", a mai spus Căptaru.

Irma Eva Csiki, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Sănătate Publică, a prezentat rezultatele unui studiu efectuat de institut în perioada 2006 - 2008, prin selectarea aleatorie a 17.800 de persoane din listele a 88 de medici de familie din mediul rural şi din cel urban.

Astfel, prevalenţa bolii este în mediul rural 38 de persoane infectate din 1.000, iar în urban - 2,7%, riscul de infecţie în mediul rural fiind cu 35% mai mare faţă de urban. În Transilvania şi Banat, prevalenţa este de 2,6%, în Muntenia şi Dobrogea - 3,4%, iar în Moldova - 4,3%.

Principalii factori de risc sunt: transfuziile de sânge (95 de infectaţi la 1.000 de persoane care au avut transfuzii de sânge, riscul de infectare fiind cu 213% mai mare faţă de cei care nu au făcut transfuzii); spitalizări frecvente (71 infectaţi din 1.000 de persoane); intervenţii chirurgicale (4,3%); intervenţii chirurgicale de urgenţă (4,7%); accidente de trafic, de muncă sau domestice care au necesitat spitalizare (6,4%); expunere profesională la produse de sânge (4,5%); hepatita cronică B sau C în familie (5,6%); infecţie cu virus B sau C în familie (4,7%); partener sexual cu infecţie B sau C (6,3%); tratamente injectabile la domiciliu (4,2%); acupunctură (3,9%); intervenţii dentare (3,4%); body piercing (3,7%); tatuaje (2,6%); droguri injectabile (174 de infectaţi la 1.000 de persoane, cu un risc de infecţie de 489% mai mare faţă de cei care nu folosesc droguri). AGERPRES/(A - autor: Cătălina Barbu, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.