Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 22 nov /Agerpres/ - Cercetători americani şi francezi au creat un mini-intestin uman funcţional din celule stem embrionare - eveniment ce va permite studiul bolilor digestive şi testarea de noi tratamente, informează AFP.

Spre deosebire de prima generaţie de ţesuturi intestinale obţinute în laborator, acest mini organ posedă propriul său sistem nervos, fapt indispensabil pentru absorbţia nutrienţilor şi eliminarea deşeurilor prin tractul digestiv, au declarat cercetătorii.

Rezultatele obţinute de cercetătorii americani de la Cincinnati Children's Hospital Medical Center şi de cei francezi de la INSERM au fost publicate luni în revista Nature Medicine.

Intestinul are o suprafaţă echivalentă cu două terenuri de tenis, iar sistemul său nervos controlează numeroase funcţii, cum ar fi cele de amestecare şi împingere a bolului alimentar de-a lungul tractului digestiv, secreţia de hormoni etc., precizează AFP.

Multe boli sunt cauzate de perturbări ale sistemului intestinal. Proasta sa funcţionarea cauzează contracţia muşchilor intestinali, generând dureri abdominale, diaree, constipaţie şi, în cazuri severe, obstrucţii funcţionale (ocluzii intestinale), care necesită o intervenţie chirurgicală.

Pentru a realiza acest organism în 3D, cercetătorii au creat, pe de-o parte, celule stem umane pluripotente, care se transformă în ţesut intestinal, printr-un proces deja utilizat anterior. În paralel, oamenii de ştiinţă au creat celule nervoase într-un stadiu embrionar particular - pentru a obţine celule care le preced pe cele ale sistemului nervos intestinal - pe care le-au încorporat apoi în ţesutul intestinal.

Prin aceste procedee, cercetătorii au obţinut un ţesut uman asemănător intestinului fetal în curs de dezvoltare. Aceste "mini-intestine" au fost ulterior grefate pe şoareci, cu scopul de a le observa dezvoltarea şi funcţionarea.

"În cultură, acest mini-intestin măsoară între 1 şi 2 mm. După transplant, dimensiunea sa variază de la 1 cm la 3 cm, la şoareci", a declarat pentru AFP Maxime Mahé, cercetător la INSERM şi coautor al acestei lucrări, adăugând că este "foarte posibil ca acest mini-organ să crească proporţional cu dimensiunea gazdei".

Potrivit acestuia, "aplicaţiile (acestei realizări medicale, n.red.) sunt practic multiple", un exemplu evident fiind în studiul bolilor digestive, cum ar fi boala Hirschsprung, o maladie rară caracterizată printr-un sistem nervos deficitar la nivelul rectului şi colonului, care cauzează constipaţie şi obstrucţie intestinală.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.