COD GALBEN: 20-09-2021 Intre 07:00 si 09:30 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 29 sep /Agerpres/ - Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a declarat joi, la Digi24, că niciodată nu a luat bani de la niciun pacient pentru ca acesta să fie transportat preferenţial în ţară sau în străinătate.

"Niciodată în viaţa mea nu am primit niciun leu de la nimeni şi asta poate spune oricine şi chiar cei care au beneficiat de aceste transporturi. 99% din ei cred că nici nu m-au văzut la faţă decât la televizor. (...) De data aceasta, domnul Cătălin Tolontan face o acuzaţie foarte gravă pe care nu o va putea proba niciodată, nici în faţa lui Dumnezeu, nici în faţa instanţelor statului - aceea că eu vreodată în viaţa mea am luat vreun ban de la vreun pacient pentru a fi transportat în ţară sau în străinătate. Este o acuzaţie foarte gravă şi impardonabilă pe care toţi cei care mă cunosc nu o vor aproba. Toţi ştiu că sunt unul dintre oamenii căruia îi pasă de pacienţi şi care condamnă foarte tare orice fel de folos material obţinut necuvenit de pe urma pacienţilor", a afirmat medicul.

Alis Grasu a precizat că va fi făcută o anchetă împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a se lămuri ce documente au stat la baza fiecăruia dintre transporturile de pacienţi făcute în afara ţării.

"O să facem o anchetă, să ne lămurim fiecare din aceste transporturi ce documente are în spate, exact cine l-a cerut, când s-a cerut şi vom face o cercetare împreună cu Ministerul Sănătăţii, cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru că eu ştiu că fiecare transport în parte a fost un caz bine justificat medical", a spus Grasu.

Managerul SABIF a precizat că un număr de 15 transporturi cu pacienţi au fost făcute în ultimii patru ani în afara ţării şi din afara ţării cu ambulanţele serviciului iar toate acestea erau cazuri grave.

"Vorbim de 15 astfel de solicitări pe parcursul ultimilor patru ani. Toate au fost cazuri grave, foarte grave sau care impuneau transportul asistat pentru repatriere. Nu sunt decât câteva cazuri cele care au fost pentru tratament şi totdeauna cu acordul Ministerului Sănătăţii şi al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, restul sau marea majoritate au fost repatrieri ale unor persoane care se aflau la tratamente în străinătate şi erau în stare foarte gravă, care au suferit accidente în străinătate sau care au suferit afecţiuni acute în urma cărora nu au mai putut să revină în ţară şi au trebuit repatriaţi. Transporturile în proporţia cea mai mare, de 90%, vin fie de la MAE către MS şi de la MS către noi iar în ultimii ani există o prevedere legislativă prin care DSU aprobă orice astfel de transport. După ce se primeşte solicitarea la Serviciul de Ambulanţă se trimite spre aprobare DSU. (...) În momentul în care ajung la noi cererile cu diagnostic, cu solicitarea de repatriere sau de transport, cu avizele de la MAE şi apoi de la MAI, de la DSU, noi nu analizăm starea materială a persoanei respective. Mă uimeşte total ce îmi spuneţi, niciodată nu am cunoştinţă despre acest lucru, nici poziţia socială a acestor persoane", a susţinut medicul.

Alis Grasu a precizat că nicio salvare, nicio ambulanţă nu poate părăsi teritoriul României fără autorizaţie şi fără toate documentele necesare de drum.

"Nu cred că sunt cazuri aşa cum spune domnul Tolontan pentru că cinci dintre ele îmi aduc aminte erau copii cu o situaţie materială foarte precară, un sportiv care a şi decedat, care a mers la Szeged şi care avea o situaţie foarte grea, un călugăr pe care l-am adus de la Salonic şi costurile de drum le-a suportat domnul Becali", a mai afirmat Alis Grasu. AGERPRES/(A - autor. Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.