Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 9 iun /Agerpres/ - Stan Larkin, un tânăr american de 25 de ani, a trăit 17 luni cu o inimă artificială, aflată în afara corpului, până când a primit organul de la un donator, relatează directmatin.fr.

În 2014 el a aflat că suferă de cardiomiopatie, iar în luna decembrie a aceluiaşi an inima i-a fost îndepărtată, fiind înlocuită cu una artificială. Larkin a fost astfel primul pacient din Michigan dotat cu tehnologia SynCardia Freedom Portable Driver în afara mediului spitalicesc.

Dispozitivul portabil se prezintă sub forma unui rucsac de 6 kilograme, conectat la sistemul vascular al pacientului şi care utilizează aer comprimat pentru a pompa sângele şi astfel oxigenându-l. Medicii nu ştiau atunci cât poate rezista sistemul. În cele din urmă a ţinut 17 luni, timp în care tânărul a continuat să joace baschet.

Stan Larkin a primit apoi o inimă de la un donator, recuperându-se complet după operaţie. El a ţinut chiar o conferinţă de presă, în care şi-a împărtăşit emoţia. "Am primit transplantul acum două săptămâni şi am impresia că mă pot duce să alerg imediat. Aş vrea să îi mulţumesc donatorului. Mi-ar plăcea să îi întâlnesc familia într-o bună zi. Sper că vor dori să mă cunoască", a spus el.

La rândul lor, medicii care l-au operat au ţinut să aducă un omagiu tânărului şi curajului său. "Eşti un erou pentru noi toţi", a afirmat David J. Pinsky, director al Centrului cardiovascular Frankel. "Faptul că popularizezi povestea noastră face diferenţa. Vei face diferenţa pentru mulţi pacienţi. Vei face diferenţa pentru medici, în viitor. Îţi mulţumim că ne-ai permis să îţi împărtăşim povestea şi curajul", a adăugat el.

Fratele mai mare al lui Stan Larkin, Dominique, care suferea de aceeaşi boală şi a beneficiat de aceeaşi tehnologie, a primit şi el o inimă nouă în 2015, încheie directmatin.fr.AGERPRES/(AS - autor: Lelia Bretan, editor:Liviu Tatu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.