COD GALBEN: 21-01-2018 ora 11 Intre 22 ianuarie, ora 05 - 22 ianuarie, ora 22 se va semnala intensificări susținute ale vântului, ninsori viscolite

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 18 feb /Agerpres/ - Grupul farmaceutic american Inovio Pharmaceuticals, care dezvoltă un vaccin împotriva virusului Zika, a anunţat miercuri că va lansa teste pe oameni înainte de sfârşitul acestui an, dând speranţe împotriva răspândirii epidemiei în cele două Americi, informează agenţia France Presse.

"Suntem în prezent în curs de a produce un vaccin împotriva Zika pentru testarea pe oameni înainte de sfârşitul anului", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al companiei, Jeff Richardson. Decizia a venit, a spus el, în urma testelor concludente pe animale.

"Teste preclinice au arătat că vaccinul sintetic împotriva virusului Zika provoacă răspunsuri durabile şi imunizante, demonstrând potenţialul (...) de prevenire şi tratare a infecţiilor cauzate de acest agent patogen", a indicat compania într-un comunicat.

Grupul farmaceutic a testat vaccinul pe şoareci şi a obţinut un răspuns imun, a precizat purtătorul de cuvânt. Aceasta va începe imediat testele pe maimuţe înainte de a trece la cele pe oameni înainte de sfârşitul anului. Acest ultim pas ar trebui să ducă la introducerea pe piaţă a vaccinului, a afirmat Inovio menţionând că intenţionează să ceară autorităţilor din domeniul sănătăţii accelerarea dosarului.

Vaccinul anti-Zika dezvoltat de Inovio este numit "sintetic", adică acesta nu se bazează pe un virus viu, ci pe o parte de ADN al virusului putând fi conservat fără refrigerare timp de mai multe ore.

Pe Wall Street, această perspectivă pozitivă a determinat creşterea valorii acţiunilor Inovio încă de la primele tranzacţii.

Pe lângă Inovio, mai mult de o duzină de companii farmaceutice, între care compania franceză Sanofi Pasteur şi cea indiană Bharat Biotech, lucrează la un anti-vaccin Zika, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Până acum nu există nici un tratament împotriva acestui virus considerat a fi legat de cazurile de copii născuţi cu un cap şi un creier anormal de mici (microcefalie) şi, de asemenea, de sindromul neurologic Guillain-Barre.

OMS se aşteaptă la o răspândire explozivă a virusului în cele două Americi, cu trei până la patru milioane de cazuri în acest an. În Brazilia, ţara cea mai afectată, au fost identificate până acum 1,5 milioane de cazuri.AGERPRES/(autor: Constanţa Niţă, editor: Mariana Ionescu)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.