Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 nov /Agerpres/ - Pregătirea medicilor şi atenţia pe care aceştia au acordat-o persoanelor rănite în incendiu au fost exemplare, iar o tragedie de amploarea celei din clubul Colectiv impune cooperarea între ţările europene, a declarat dr. Sarah Pape, consultant în chirurgie plastică şi arsuri din New Castle, într-un interviu pentru Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

"Cred că am văzut cel puţin 50 de pacienţi în această perioadă şi am apreciat că nivelul de îngrijire a fost foarte bun, că nivelul echipamentului medical disponibil s-a ridicat la nivelul la care m-am aşteptat pentru aceste grave afecţiuni ale pacienţilor. De fapt, am fost chiar plăcut surprinsă că a fost suficient echipament pentru toţi aceşti pacienţi, având în vedere numărul lor. Cât priveşte pregătirea medicilor şi atenţia pe care aceştia au acordat-o au fost, fără excepţie, exemplare şi cred că este un calificativ grozav pentru ţara dumneavoastră şi pentru profesioniştii din domeniul medical din România: calitatea medicilor pe care am întâlnit-o", a spus doctorul, conform interviului publicat pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Dr. Sarah Pape, care este consultat în arsuri de 20 de ani, a precizat că a vizitat trei spitale bucureştene în care au fost internaţi răniţi de la clubul Colectiv, dar că a discutat cu colegi din mai multe ţări europene care au vizitat şi celelalte spitale, iar aceştia i-au împărtăşit punctul de vedere.

Ea a subliniat că transferul pacienţilor cu arsuri grave reprezintă întotdeauna o provocare, chiar şi atunci când aceştia trebuie mutaţi din secţie în sala de operaţie.

"Să-i urcăm în ambulanţe şi să-i transportăm la spitalele din oraş poate fi, de asemenea, foarte dificil. Sunt situaţii când transferul este foarte probabil să devină o problemă şi sunt situaţii când este mai puţin probabil să devină o problemă. Ceea ce avem nevoie este să cunoaştem fiecare pacient în parte şi să îl urmărim o perioadă de câteva ore sau zile şi apoi să alegem cel mai bun moment, pe care nu-l putem anticipa. Din ceea ce am văzut la pacienţii pe care i-am vizitat, atât eu, cât şi colegii mei din celelalte ţări, cred că unii dintre pacienţii pe care i-am văzut sunt în siguranţă pentru a fi transferaţi în acest moment, iar alţii dintre ei nu puteau fi transferaţi în siguranţă prea curând. Aceştia, primind îngrijiri adecvate în această perioadă de aşteptare într-un singur loc, îşi vor îmbunătăţi starea şi vor fi în punctul în care vor putea fi transferaţi în siguranţă", a precizat ea.

Totodată, medicul a opinat că, dacă această tragedie s-ar fi întâmplat în oricare altă ţară europeană, statul respectiv ar fi "apreciat dificil" să rezolve situaţia strict la nivel intern.

"Cred că o tragedie de asemenea amploare ar impune cooperarea între ţările europene, ceea ce s-a şi întâmplat în cazul de faţă. Ştiu că în oraşul meu nu m-aş descurca fără sprijinul primit din partea colegilor din ţară şi mă îndoiesc că ţara mea ar face faţă fără sprijin din partea celorlalte ţări din Europa în cazul unei situaţii de asemenea amploare. Acesta este un aspect la care toate ţările europene ar trebui să se gândească în săptămânile şi lunile care vor veni, va trebui să avem în vedere ceea ce am învăţat şi ceea ce a fost făcut foarte bine, precum şi ceea ce ar trebui să se facă în celelalte ţări dacă un astfel de eveniment s-ar produce acolo", a mai spus dr. Sarah Pape. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.