Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Paris, 7 nov /Agerpres/ - Usturoiul, pe numele său ştiinţific allium sativum, are numeroase virtuţi terapeutice. El este, printre altele, o soluţie excelentă pentru activarea creşterii părului şi oprirea căderii acestuia. Fiind un concentrat de aminoacizi, vitamine, minerale şi oligoelemente (alicina acţionează ca un puternic antibacterian), usturoiul face astfel minuni în privinţa părului, informează sâmbătă metronews.fr.

În cartea "L'ail malin"(Usturoiul vicelan), Alix Lelief-Delcourt dă o reţetă de pregătit acasă pentru cei care pot ignora mirosul neplăcut al usturoiului. Se curăţă şi se zdrobesc cinci căţei de usturoi, se adaugă 50 de mililitri de ulei de măsline, se amestecă şi se lasă una-două zile la temperatura camerei. Amestecul se aplică la rădăcina părului, se masează pielea capului şi se lasă masca 30-60 de minute pe păr. Apoi se spală cu şamponul obişnuit. Pentru evitarea mirosului intens şi neplăcut, pe păr se poate pulveriza oţet de cidru, mirosul atenuându-se în câteva minute.

Stimulând microcirculaţia, usturoiul redă vitalitatea rădăcinilor părului, îi stimulează creşterea şi contribuie la stoparea căderii firelor de păr. Un alt avantaj este faptul că, datorită calităţilor sale antibacteriene, însănătoşeşte pielea capului şi scade cantitatea de mătreaţă, încheie metronews.fr.AGERPRES/ (AS - editor: Lelia Bretan)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.