Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 15 oct /Agerpres/ - Preşedintele Societăţii Române de Chirurgie, Mircea Beuran, a semnalat joi, într-o conferinţă de presă, că numărul pacienţilor bolnavi de cancer este în creştere în România, din nefericire aceste cazuri fiind depistate în stadiile 3 şi 4.

"Recrudescenţa cancerului în România este în creştere. Din nefericire, sesizăm stadialitatea mare - 3 şi 4. Deja, sunt stadiile care au complicaţii ale bolii. În cancerologie terapia se efectuează după stadiul şi tipul de celulă canceroasă. Depistarea cancerului înseamnă să ai în ţară un sistem de screening, în care, periodic, după decada de vârstă în care te găseşti, să ai o ritmicitate în a fi controlat. În felul acesta sistemul ar decanta cazuri complicate care înseamnă stadiul 3 şi 4, care înseamnă internări, tratamente lungi, complexe, cheltuieli foarte mari pentru sistem. În cazurile de stadiul 0, 1, 2, în care această patologie este sesizată din timp, terapia are eficienţă mai mare şi costuri mai mici", a afirmat prof. Beuran.

Potrivit acestuia, rolul medicului de familie este foarte important în depistarea cancerului, în general. "Medicul de familie, cel care ţine lucrurile în mână într-o populaţie, ar trebui să facă întâi o evaluare, vizavi de genetică, pentru că la unii cancerul este şi la 20 de ani şi la 30 de ani şi la 40 de ani", a spus Beuran.

El a subliniat importanţa unui program naţional de screening. "Trebuie să fie un program larg, pentru că avem această patologie oncologică, din nefericire de la copil până la vârstele cele mai înaintate", a explicat prof. Beuran, care a amintit că, în urmă cu 15-20 de ani, numărul de cazuri de cancer era mai mic decât în prezent.

Preşedintele Societăţii Române de Chirurgie a evidenţiat importanţa alimentaţiei, menţionând drept factori care pot provoca îmbolnăvirea de cancer şi toxicitatea şi poluarea.

Mircea Beuran a precizat că printre afecţiunile benigne care netratate pot duce la afecţiuni maligne se numără boala de reflux gastro-esofagian, hernia hiatală, boala Beret, esofagitele de reflux care pot fi acide sau alcaline, gastritele care pot fi de alimentaţie, alcoolice, ale fumătorilor, dar şi bolile de însoţire în cadrul hepatitelor cronice, cirozelor.

La rândul său, vicepreşedintele Societăţii Române de Chirurgie, Ştefan Georgescu, a subliniat că formele de cancere la tineri sunt foarte grave întrucât au "o biologie" proprie vârstei "extrem de vie" şi cu un prognostic foarte rău. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.