Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 1 oct /Agerpres/ - Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălţan, consideră că intrarea în vigoare a prevederilor privind obţinerea permisului de conducere de către persoanele cu suspiciuni de sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv ar putea crea o serie de probleme.

''Este clar că va fi o discrepanţă mare, care va pune multe probleme de funcţionare între ceea ce înseamnă aplicarea legii şi oferta pe care o putem face noi din punct de vedere al diagnosticului şi asistenţei acestor pacienţi", a spus Mihălţan, la o conferinţă de presă.

El este de părere că s-ar crea o presiune asupra cabinetelor de poligrafie.

"În momentul în care va intra (în vigoare n.r.) legea, dacă se va impune acest tip de investigaţie în cabinetele de poligrafie, ele vor fi depăşite şi, sub această presiune, nu vor rezista, pentru că sunt încă foarte puţine, deoarece estimările sunt în jur de 200.000 de oameni care vor solicita aceste servicii", a spus preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.

El a menţionat şi un alt aspect care ar putea crea probleme. "După ce depistăm acest sindrom de apnee în somn, tratamentul se face cu un aparat care, la ora actuală, nu este compensat de Casa de Asigurări şi în toate ţările se ştie că orice tip de şofer nu va primi din nou aprobarea de a conduce decât după ce se verifică dacă este compliant la această terapie, dacă are câteva luni de terapie şi practic nu mai are niciun simptom generat de această boală", a declarat Mihălţan.

Medicul a menţionat că a propus omologarea acestor aparate.

"Noi am propus autorităţilor ca doi, trei ani să se omologheze aceste aparate, pentru că ele influenţează rata de complianţă a pacientului. Am vorbit deja cu factorii din rândul autorităţilor, am făcut memorii la Ministerul Sănătăţii, la Casa de Asigurări, la Poliţie", a adăugat Florin Mihălţan.

Candidaţii la concursul pentru obţinerea permisului auto sau conducătorii auto pentru care există suspiciuni de sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv se supun unei consultaţii medicale, pentru obţinerea unui aviz autorizat, înainte de eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere, se arată într-un proiect de ordin pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii. AGERPRES/ (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.