COD GALBEN: 17-11-2019 ora 22 Intre 22:00 si 04:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 19 Intre 19:00 si 00:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 60...70 km/h in Județul Sibiu; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...65 km/h, iar la peste 1800 m, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu rafale de 90...100 km/h. in Județul Braşov, Județul Sibiu; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90-100 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 17-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 00:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu viteze la rafală de 90...100 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 18-11-2000 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...65 km/h și izolat 80 km/h, iar la peste 1800 m, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 27 mai /Agerpres/ - Locuitorii din cinci zone ale planetei, denumite Zone Albastre, trăiesc mai mult decât restul, foarte mulţi depăşind vârsta de 100 de ani, scrie revista Time într-un material care trece în revistă cincisprezece obiceiuri alimentare ale băştinaşilor acestor locuri.

Insula greacă Ikaria, înălţimile montane din Sardinia, peninsula Nicoya din Costa Rica, Okinawa în Japonia şi oraşul Loma Linda din zona deluroasă San Bernardino a Californiei sunt cele cinci aşa numite Zone Blue, ai căror locuitori au obiceiuri culinare similare.

Carnea, consumată de maxim două ori pe săptămână
Cele mai multe familii din aceste zone consumă carnea în mod. Aceasta este fie inclusă într-un fel de mâncare, fie este servită separat. Consumul de carne gătită ar trebui limitat la maximum de cinci ori pe lună, o cantitate de câte 28 de grame sau chiar mai puţin. Carnea din zonele amintite provine de la animale care pasc singure şi carnea lor este mai bogată în acizi graşi Omega3.

Peştele, consumat zilnic în cantitate de aproximativ 85 de grame
'Adventist Health Study 2', care a monitorizat gradul de sănătate a 96.000 de americani începând din 2002, a descoperit că cei care au avut o dietă zilnică bazată pe plante şi cu o porţie mică de peşte au trăit mai mult. În zonele albastre aflate în apropierea apelor oceanice peştele este o componentă de bază a alimentaţiei zilnice. În cea mai mare parte a acestor zone se consumă sardine, anşoa şi cod, peşti care nu sunt expuşi la un nivel crescut de mercur sau alte chimicale.

Regimul lactatelor
Sistemul digestiv uman nu este optimizat pentru consumul laptelui de vacă, care este bogat în grăsime şi zahăr. Locuitorii zonelor albastre îşi iau calciul din plante. O ceaşcă de varză kale (brassica oleracea) gătită oferă necesarul de calciu asemenea unei ceşti de lapte. Totuşi produsele din lapte de capră şi oaie, precum iaurtul sau brânza, sunt des întâlnite în dieta locuitorilor din Sardinia şi Ikaria.

Consumul de ouă
Locuitorii acestor zone obişnuiesc să mănânce un singur ou pe lună. Cei din peninsula Nicoya prăjesc oul şi îl pun într-o lipie de porumb, iar japonezii din Okinawa fierb oul în supă. La micul de dejun oul mai este servit alături de fructe sau de un terci din cereale integrale ori pâine.

O jumătate de cană de fasole fiartă în fiecare zi
Fasolea neagră în Nicoya, soia în Okinawa, linte, garbanzo şi fasole albă în zona Mediteranei. Practic, fasolea este piatra de rezistenţă a dietei locuitorilor din toate aceste zone albastre. În medie boabele de fasole au 21% proteină, 77% carbohidraţi şi foarte puţine grăsimi. Reprezintă o excelentă sursă de fibre şi au cea mai mare cantitate de nutrienţi pe gram decât orice altă plantă de pe planetă.

Regimul pâinii şi cerealelor
În trei din cele cinci zone albastre, pâinea este un aliment de bază. Dar este diferită de pâinea pe care majoritatea dintre noi o cumpără. În Ikaria şi Sardinia, de exemplu, pâinea este preparată dintr-o varietate de 100 % grâu, orz şi secară, fiecare dintre acestea oferind numeroşi nutrienţi şi un nivel sporit fibre. Alte pâini tradiţionale din aceste zone sunt realizate cu o drojdie care 'digeră' glutenul şi amidonul în timp ce ajută aluatul să crească. Rezultatul este o pâine care reduce nivelul glicemic al meselor.

Mai puţin zahăr
Locuitorii din zonele amintite consumă aproximativ o cincime din zahărul consumat în mod obişnuit. Cei care au vârste de peste o sută de ani consumă miere şi mănâncă ocazional desert, cu prilejul anumitor sărbători. Ideal este să nu se adauge mai mult de patru linguriţe de zahăr zilnic în băuturi sau în mâncare. Prăjiturile, bomboanele sau produsele de patiserie trebuie consumate doar de câteva ori în cursul unei săptămâni. Şi neapărat trebuie evitate dulciurile care au în componenţă îndulcitori.

Doi pumni de nuci pe zi
Locuitorii din zonele albastre consumă în medie doi pumni de nuci zilnic. Un studiu recent realizat la Universitatea Harvard, desfăşurat pe parcursul a aproape 30 de ani, a scos în evidenţă faptul că cei care consumă nuci au o rată a mortalităţii mai redusă cu 20% decât cei care nu consumă deloc aceste fructe şi de asemenea un nivel redus de colesterol 'nociv' (LDL) din sânge.

Mâncarea naturală
În zonele albastre, oamenii consumă alimentele în întregime - nu aruncă albuşul de la ou sau pulpa din fructe. Ei nu iau suplimente, organismul primind tot ceea ce are nevoie din produse integrale cultivate pe plan local. Trebuie evitate produsele din magazin care conţin o listă lungă de ingrediente în compoziţia lor.

Consumul de apă sporit
Se recomandă consumul a şapte pahare de apă zilnic, anumite studii arătând că hidratarea reduce riscul formării cheagurilor de sânge.

În privinţa băuturilor alcoolice, se recomandă vinul roşu
Locuitorii din zonele amintite consumă în medie 1-3 pahare de vin roşu pe zi. Vinul ajută organismul să absoarbă antioxidanţii şi este bun pentru sănătate. Un pahar de vin la finalul zilei reduce stresul, un lucru bun pentru sănătate în general.

Ceaiul verde, foarte bun pentru sănătate
Ceaiul verde reduce riscul bolilor de inimă şi mai mjultor forme de cancer. Locuitorii din Okinawa beau mult ceai verde, iar din cei Ikaria beau ceai de rozmarin, salvie sălbatică şi păpădie, toate aceste plante având proprietăţi antiinflamatorii.

Cafeina, luată numai din cafea
Locuitorii din Peninsula Nicoya şi din insulele Sardinia şi Ikaria beau însemnate cantităţi de cafea. Cercetările recente au asociat consumul de cafea cu reducerea riscului producerii demenţei şi a maladiei Parkinson.

Asocierea perfectă a proteinelor
Cei care sunt îngrijoraţi în ce priveşte asigurarea unei cantităţi optime de proteine dintr-o dietă bazată pe plante trebuie să ştie că secretul constă în asocierea legumelor, cerealelor, nucilor şi vegetalelor care oferă aminoacizi esenţiali pe care organismul nu şi-i poate asigura.AGERPRES/(AS-autor: Liviu Tatu, editor: Mariana Ionescu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.