Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Havana, 20 mar /Agerpres/ - Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi Universitatea de Ştiinţe Medicale din Havana au semnat, la Havana, un acord cadru de cooperare, informează un comunicat al Ambasadei României în Cuba.

Documentul a fost semnat la 16 martie, în prezenţa ambasadorului României, Dumitru Preda, de către profesorii universitari dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tg. Mureş, şi dr. Jorge González Pérez, rectorul UCMH.

Cu o valabilitate de cinci ani, cu posibilitatea de a fi prelungit de comun acord, acesta prevede un schimb de informaţii tehnico-ştiinţifice şi de personal didactic, realizarea de acţiuni de cooperare ştiinţifică pe teme de interes reciproc, crearea de programe academice comune. În scopul concretizării acestora, va fi desemnat un coordonator de fiecare parte, care urmează să urmărească aplicarea celor convenite (prin acorduri speciale, considerate anexe la prezentul acord).

Este primul acord de acest fel între universităţile de medicină din România şi Cuba, el fiind realizat în baza Programului de cooperare bilaterală interministerială din 2014, se mai arată în comunicatul citat.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.