Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sibiu, 7 mar /Agerpres/ - Patru specialişti români şi străini au reuşit să opereze cu succes, pentru prima dată în România, la o clinică privată din Sibiu, o fetiţă de doar o lună, cu o malformaţie gravă la inimă, a anunţat, sâmbătă, dr. Victor Costache, unul din membrii echipei.

Potrivit acestuia, operaţia - valvuloplastie cu balon pentru stenoză aortică - efectuată vineri a durat două ore, iar starea copilului este foarte bună. Fetiţa a fost deja externată din spital.

"O premieră în medicina românească: este vorba de o fetiţă de o lună, născută în maternitatea spitalului (...) de la Sibiu, cu o malformaţie cardiacă gravă. Este vorba de o stenoză congenitală a valvei aortice, care a fost rezolvată cu succes de echipa de cardiologie intervenţională pediatrică formată din doctorul Florescu şi profesorul Liuba de la Universitatea din Lund", a declarat dr Victor Costache.

Din echipa care a realizat intervenţia au făcut parte un anestezist, doi cardiologi intervenţionişti, doi chirurgi şi mai multe asistente. Practic, cardiologii au introdus un balonaş de câţiva milimetri, în doar două secunde, în valva aortei, care permite ulterior copilului să respire normal.

Prof dr. Petru Liuba, şef secţie cardiologie intervenţională de la Universitatea din Lund, a explicat că, la o vârstă atât de mică, copii sunt operaţi cu succes în străinătate, numai de echipe formate din mai mulţi specialişti, cărora le este necesară şi o dotare foarte bună. Tehnica folosită la Sibiu este una care se utilizează de ani de zile în restul Europei.

"O stenoză de valvă aortică la vârsta de o lună prezintă dificultăţi majore, indiferent de varianta de tratament aplicată, indiferent că e vorba de chirurgie, fie că e vorba de tratament prin cateter. (...). Copilaşii mici sunt foarte sensibili, sunt sensibili în principal în momentul în care prin valvă introducem cateterul şi valva se dilată. Riscul de complicaţii există şi este foarte mare şi o astfel de malformaţie duce întotdeauna la moartea copilaşului", a explicat prof. dr. Petru Liuba.

Specialiştii susţin că e foarte important să se intervină cât mai repede după ce se depistează că un copil suferă de o malformaţie la inimă. Astfel, aceşti copii se recuperează foarte repede. Practic, fetiţa operată vineri a fost externată sâmbătă şi nu trebuie să i se dea niciun medicament. Părinţii vor trebui doar să ducă acest copil la controale periodice.

Părinţii îşi pot da seama destul de uşor că un copil suferă de malformaţii congenitale cardiace, dacă observă că acesta nu creşte, respiră prea repede şi nu mănâncă.

"De obicei, la copilaşii mici, semnele majore de boală severă cardiacă congenitală sunt lipsă de creştere, respiraţia accentuată, rapidă şi probleme de alimentaţie. Cele trei semne mari. Copilaşul care nu creşte, care nu mănâncă bine, care respiră repede ridică întotdeauna suspiciune de boală cardiacă congenitală", a explicat prof. dr. Petru Liuba.

Cel mai vizibil semn, dar şi cel mai îngrijorător, este atunci când un copil se învineţeşte, conform specialiştilor.

Potrivit prof. dr. Petru Liuba, 1% din totalul copiilor suferă de o boală cardiacă congenitală. Din aceşti copii cu boli cardiace congenitale, doar o treime au nevoie de operaţii.

Cel puţin o dată pe săptămână, prof. dr. Petru Liuba este contactat de o familie din România care are nevoie de ajutor pentru a-i fi operat copilul. Din păcate, majoritatea nu îşi permit costurile acestor operaţii, care pot salva viaţa copiilor.

Părinţii fetiţei de la Sibiu, care a fost salvată prin operaţie, au plătit între 4.000 şi 5.000 de euro, la clinica privată, conform oficialilor spitalului.

Până acum la clinica privată din Sibiu, au fost operaţi cu succes zece copii cu malformaţii cardiace, potrivit dr. Victor Costache, directorul medical al clinicii.

Tatăl fetiţei operate vineri spune că acum se bucură că a avut şansa să-i fie operat copilul cu succes.

"Am aflat chiar după naştere, după două zile. (...) Ca veste, am fost puţin bulversaţi, după aceea ne-am mai informat, doctorii ne-au dat mai multe informaţii. Am aflat de valvoplastie cu balonaş. (Copilul este acum - n.r.) foarte bine, am fost plăcut surprinşi că după această intervenţie a doua zi se şi externează, nu trebuie să stea mai mult. Nu e ca o intervenţie chirurgicală. E mult mai uşoară pentru copil. Suntem bucuroşi că totul a decurs foarte bine", a mărturisit, sâmbătă, tatăl fetiţei operate la Sibiu. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.