Bucureşti, 27 oct /Agerpres/ - Aproximativ 300 de intervenţii chirurgicale de transplant, incluzând proceduri de recoltare şi transplantare de os şi ţesuturi, implanturi de structuri artificiale şi autotransplant, se realizează anual în Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", a declarat luni, pentru AGERPRES, colonel medic dr. Ion Bogdan Codorean, şeful secţiei.

"Pentru perioada 2010-2012, secţia noastră a obţinut acreditarea Agenţiei Naţionale de Transplant pentru activitatea de prelevare ţesut osos, tendoane şi meniscuri, fapt ce ne-a permis extinderea activităţii de realizare efectivă a transplantului, începând cu 2014, pentru o perioadă de cinci ani, conform Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 118/2014 privind acreditarea Spitalului Militar Central pentru activitatea de prelevare şi transplant în domeniul ortopediei şi traumatologiei şi activitatea de prelevare organe, ţesuturi şi celule", a precizat Dr. Codorean.

Potrivit lui, numărul celor care se adresează specialiştilor de la Spitalul Militar este în continuă creştere.

"Ponderea cea mai mare o au cazurile care implică un deficit osos mare, cum ar fi în situaţia reviziilor de proteze implantate în urmă cu 10-15 ani şi în patologia tumorală. În toate aceste cazuri este nevoie de un aport substanţial de os pentru remedierea deficienţelor morfo-funcţionale şi integrarea pacientului în viaţa socială. Aproape toate procedurile de transplant de ţesut osos, tendinos şi meniscuri nu salvează vieţi, dar susţin vieţi pentru că asigură gradul de independenţă necesar integrării individului în societate şi creşterea încrederii şi respectului faţă de propria persoană. Un astfel de program nu poate fi susţinut dacă nu ai în spate o echipă capabilă şi specializată în abordarea întregii patologii osteo-articulare, de la cea tumorală la cea sportivă ", a spus chirurgul.

El a explicat că tumorile cu interesare osoasă pot apărea în diferite situaţii, cum ar fi în urma expunerii la radiaţii, a unor mutaţii sau defecte genetice, până la traumatisme.

"În transplantul de os - post-traumatic sau tumoral - putem folosi porţiuni întregi de os sau fragmente de os spongios. Cel mai mare număr de grefoane osoase le obţinem prin recoltarea acestora de la pacienţii la care se montează o proteză de şold (coxo-fenurală). În acest caz, protocolul operator presupune ca în timpul intervenţiei chirurgicale să fie secţionat capul femural din care se prelevă o grefă foarte bună de os spongios. Bineînţeles că, anterior acestui procedeu, pacienţii trec printr-o procedură de testare clinică şi paraclinică care să elimine orice suspiciune privind existenţa unor boli infecto-contagioase şi contaminarea, compromiterea grefei", a mai explicat medicul.

În transplantul de meniscuri şi ţesut tendinos, tendoanele şi meniscurile se recoltează numai de la pacienţii aflaţi în moarte cerebrală.

"Acestea sunt utilizate la pacienţi care fac parte din aşa-numita categorie de traumatologie sportivă, pacienţi care au fost operaţi anterior şi l-a care s-a utilizat toată rezerva de autogrefă. În această categorie intră intervenţia chirurgicală pentru diagnosticul de ligamente încrucişate rupte la care s-a adăugat un nou traumatism, sens în care se utilizează grefa de ligament din banca de ţesut. Transplantul de menisc este utilizat ca tehnică chirurgicală de corecţie în cazul pacienţilor care încep să dezvolte fenomen de artroză, ca urmare a unei intervenţii chirurgicale de excizie a meniscului, urmare a unui accident. În acest caz împiedicăm dezvoltarea artrozei şi apariţia durerilor. Atunci când pacientul a suferit o aşa-numită meniscectomie parţială, adică a fost excizată numai o parte din meniscul intern sau extern, cea mai bună variantă este ca acesta să fie înlocuit cu un menisc artificial care este din poliuretan sau din colagen. Această membrană se introduce în locul porţiuni scoase, iar în timp cu ajutorul aportului de substanţe nutritive şi oxigen transportate prin intermediul vaselor de sânge care irigă această structură artificială se transformă în menisc normal, natural după o perioadă de timp", a arătat dr. Codorean.

Potrivit acestuia, un alt tip de transplant se realizează, de principiu, la pacienţii tineri cu deficienţe de cartilaj prin intermediul culturilor de celule osoase numite condrocite, recoltate printr-o procedură artroscopică.

"Aceste celule le trimitem la o fermă de ţesuturi, unde ele sunt cultivate pe medii de cultură sterile şi după aproximativ 40 de zile ne sunt returnate două porţiuni de cartilaj, original, format din celulele fiecărui pacient. Acestea se implantează în genunchi printr-o nouă procedură artroscopică sau o intervenţie chirurgicală deschisă, în funcţie de localizarea afecţiunii. Această procedură necesită două operaţii: una de recoltare şi una de implantare şi este o procedură foarte scumpă", a menţionat medicul.

El a precizat că unele dintre aceste proceduri sunt extrem de scumpe, sens în care nu pot fi decontate prin sistemul asigurările de sănătate din România, aşa cum se întâmplă de altfel în cele mai multe ţări din Europa.

"Pentru ruptura de cartilaj se mai poate realiza implantul de matrice artificială, realizată din colagen sau acid hialuronic, care se implantează în locul în care cartilajul este rupt. În timp, această structură artificială atrage celulele din zona adiacentă, formându-se un cartilaj cu o structură aproape identică cu cea a celui original", a susţinut medicul chirurg.

Referindu-se la durata unui transplant, dr. Codorean a menţionat că pentru un menisc intervenţia chirurgicală poate dura aproximativ o oră, dar în cazul exciziei unei tumori sau a unei revizii de endoproteză este de şapte ore.

În ceea ce priveşte resursa umană, dotarea cu aparatură, procedurile şi protocoalele chirurgicale realizate aici, Codorean a spus că, la acest moment, Secţia Clinică Ortopedie a Spitalului Militar Central este comparabilă cu cea din marile spitale din străinătate, are aceleaşi standarde de calitate ale actului medical oferit pacienţilor.

Potrivit studiilor de piaţă, costul unui menisc artificial este de aproximativ 3.000 de euro iar al unei culturi de condrocite variază între 8.000 şi 9.500 de euro. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin)