Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 11 mar/Agerpres/ - Cele aproximativ 250 de femei din România care au implanturi de tip P.I.P. cu gel industrial produse în Franţa au dreptul să primească despăgubiri, după ce o instanţă judecătorească din Franţa a pronunţat o hotărâre în acest sens.
Avocatul Raluca Curelea de la firma de avocatură Benclinov şi Asociaţii a declarat marţi într-o conferinţă de presă că toate pacientele care au un astfel de implant sunt rugate să se prezinte la medic în vederea unui control pentru a se observa dacă implanturile au cumva fisuri.
"Riscul de fisurare la acest tip de implant este între 15-30%, de două ori mai mare decât la celelalte tipuri. În Franţa, 50% dintre cele 300.000 de femei care au acest tip de implant au decis să şi le înlocuiască. Toate pacientele din lume pot beneficia de compensaţii. Pentru pacientele care doresc să se asocieze acestui proces, în iunie se va depune a doua procedură judiciară. Se estimează că la sfârşitul anului 2014 pacientele vor avea banii din despăgubiri în cont. Suma de 3.000 de euro este una provizorie. Despăgubirile sunt cuprinse între 12.000 euro şi 14.000 euro. În Franţa suma medie este de 16.000 euro. Persoanele care vor să participe la procedura juridică vor plăti 30 de euro procedurile judiciare şi 500 de euro expertiza care este făcută de un medic desemnat de tribunal în Franţa. Expertiza se va face pe baza documentelor trimise", a explicat Curelea.
Preşedintele de onoare al Asociaţiei Chirurgilor Plasticieni din România Ioan Lascăr a afirmat că este vorba de implanturi de o calitate îndoielnică produse în Franţa.
"Acest tip de implant nu a fost folosit ilegal, ele posedau un certificat de calitate european. Acest lucru a oferit certitudine medicilor că implantul beneficiază de o aprobare. În SUA nu au fost acceptate aceste implanturi. În România nu avem un lot numeros de pacienţi cu acest tip de implant. Implantul foloseşte un gel industrial care are alte proprietăţi faţă de cele medicale. Este vorba de calitatea învelişului şi de un anume tip de reacţie tisulară. În România nu există o evidenţă exactă, un registru al pacientelor cu implanturi. Ar fi necesar un astfel de registru. Este nevoie de conştientizarea celor care au folosit implantul pentru a se prezenta la medic în vederea unui control. Indicaţia corectă ar fi de schimbare a implantului. Învelişul implantului se pare că are o fragilitate mai mare decât celelalte tipuri de implanturi. Cele mai frecvente reacţii sunt cele de apărare din partea organismului. Se poate observa modificarea formulei leucocitare, a anumitor enzime, aceste lucruri putând fi considerate semne de alarmă. Un alt semne clinic este sub-febrilitatea. Preţul unui asemenea implant era de 600 de euro de pereche în timp ce al celorlalte implanturi era în jur de 1.000 euro. Nu am realizat niciodată un asemenea implant", a spus profesorul doctor Ioan Lascăr.
Avocatul Olivier Aumaître a susţinut că au fost realizate aproximativ un milion de implanturi la nivel mondial, cele mai multe în America de Sud.
"Toate victimele pot obţine compensaţii. Un proces colectiv în Franţa, fiecare pacient din România poate participa la proces", a precizat avocatul francez. AGERPRES/(AS, autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.