Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Geneva, 28 ian /Agerpres/ - Foarte puţini dintre bolnavii aflaţi la sfârşitul vieţii primesc îngrijiri paliative, relevă primul studiu global pe acest subiect, publicat marţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). România este una din cele doar 20 de ţări din lume care au un sistem adecvat de îngrijiri paliative, se arată în studiul citat de AFP.

'Doar o persoană din 10 care au nevoie de îngrijiri paliative pentru calmarea durerii beneficiază de acestea', potrivit concluziilor acestui studiu, numit 'Atlas Global al îngrijirilor paliative la sfârşitul vieţii', publicat de OMS şi Alianţa mondială pentru îngrijiri paliative (WPCA), cu sediul la Londra.

OMS, conform căreia accesul la îngrijiri paliative este 'un drept uman', adaugă că există, în fiecare an, circa 20 de milioane de pacienţi aflaţi la sfârşitul vieţii care au nevoie de astfel de îngrijiri. Dintre aceştia, 6% sunt copii, continuă agenţia franceză de presă.

În 2011, aproximativ trei milioane de bolnavi din lume au primit îngrijiri paliative, mai precizează organizaţia.

Doar 20 de ţări din lume au un sistem adecvat de îngrijiri paliative, anume Australia, Austria, Belgia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Hong Kong, Irlanda, Islanda, Italia, Japonia, Norvegia, Polonia, România, Singapore, Suedia, Uganda, Marea Britanie şi SUA.

Potrivit dr. Maria Cecilia Sepulveda Bermedo, care a participat la redactarea studiului, 'principala problemă este accesul la morfină'.

Odată cu îmbătrânirea populaţiei, 'nevoia de îngrijiri paliative este din ce în ce mai importantă', mai relevă organizaţia internaţională.

Conform unui studiu, bazat pe date din 2008, 37% din persoanele decedate în acel an ar fi avut nevoie de îngrijiri paliative, adică 20 de milioane dintr-un total de 53 de milioane de persoane decedate.AGERPRES/(AS - autor: Letiţia Pană, editor: Mihaela Toth)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.