Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 29 nov /Agerpres/ - Trei din zece români (majoritatea bărbaţi) preferă un mic dejun consistent cu produse din carne, ouă şi brânză, şase din zece români (majoritatea femei) aleg un mic dejun mai uşor şi variat incluzând lapte, iaurt şi cereale, sandwichuri, ouă sau brânză, relevă un studiu Omnibus efectuat în România în 2010.
Potrivit acestuia, doar 16% dintre români, în special adolescenţi şi tineri până în 24 de ani, aleg o gustare rapidă la micul dejun constând în produse de patiserie sărate sau dulci, cereale sau sandwich-uri.
Sondajul realizat de belVita Start în 2011 arată că obiceiurile referitoare la micul dejun s-au schimbat, 58,62% dintre consumatori preferă un mic dejun uşor cu alimente mai puţine şi uşoare (cereale, salată, fructe, iaurt), un procent de 32,58% aleg un mic dejun consistent, cu mai multe alimente (sandwich-uri, mezeluri, ouă, gem, cremă de ciocolată), numai 8,81% dintre aceştia alegând o gustare rapidă la micul dejun - produse de patiserie sărate sau dulci.
Dr. Corina Zugravu, medic nutriţionist, a subliniat, marţi, cu prilejul lansării cărţii "Mic dejun 2.0", a subliniat că masa de dimineaţă trebuie să reprezinte 20-25% din necesarul zilnic de calorii. Aceasta a arătat că, potrivit studiilor, ar fi avantajos să fie redistribuit aportul total de energie pe parcursul zilei şi să mâncăm ceva mai mult la micul dejun şi prânzul să fie ceva mai târziu, deoarece s-a dovedit că în acest fel se preîntâmpină creşterea ponderală ce apare odată cu înaintarea în vârstă.
Sursa energiei preferată de organism o reprezintă carbohidraţii, care sunt descompuşi la absorbţie în glucide simple, cu precădere în glucoză. În scopul asigurării funcţiilor vitale pe timp de noapte, alimentele consumate la ultima masă sunt utilizate treptat, după care se face apel la rezervele de carbohidraţi care se găsesc în ficat.
Dimineaţa, resursele organismului sunt diminuate, în special glucoza, şi dacă nu se iau măsuri pentru reaprovizionare rapidă, se recurge la lipide ca sursă de energie. Dacă nu se asigură energia necesară cu promptitudine printr-un mic dejun sănătos, performanţele fizice şi intelectuale sunt nesatisfăcătoare.
Nutriţioniştii recomandă dimineaţa cereale integrale, derivate lactate şi anumite fructe, pentru că toate aceste alimente au carbohidraţi, însă majoritatea în formă optimă, cea de carbohidrat cu absorbţie lentă, alimentele respective având un indice glicemic mediu sau mic.
Un mic dejun cu indice glicemic coborât ţine de foame până mai târziu. Studiul arată că tinerii care mănâncă un mic dejun cu un indice glicemic scăzut au tendinţa de mânca mai târziu în cursul zilei cu un număr mai mic de calorii, ferindu-se astfel de pericolul obezităţii.
''Cartea este despre cultura micului dejun în secolul vitezei, în care timpul pentru cea mai importantă masă a zilei se comprimă. Realizată cu ajutorul a peste 100 de autori, cartea reuneşte reţete care ajută să se înceapă fiecare zi cu vitalitate. Este o colecţie cu sfaturi utile în care se găsesc curiozităţi şi obiceiuri legate de prima masă a zilei şi informaţii nutriţionale utile despre alimentele cele mai folosite la micul dejun'', a spus dr. Corina Zugravu.
Ea a făcut referire la faptul că românii nu au un comportament liniar în ceea ce priveşte micul dejun şi a evidenţiat importanţa acestei mese, arătând că masa cea mai importantă aduce un aport echilibrat de nutrienţi, un stil de viaţă sănătos, o greutate normală recâştigată şi păstrată, echilibrarea metabolismului uman şi profilaxia unor afecţiuni frecvente, performanţe şcolare îmbunătăţite.
Medicul nutriţionist a subliniat că, potrivit studiilor, micul dejun consumat de copii poate influenţa dezvoltarea creierului şi chiar coeficientul de inteligenţă mare. Prin numărul mare de coautori, lucrarea s-a înscris la Guiness Book iar în trei zile se aşteaptă validarea. AGERPRES/(AS - Cornelia Stanciu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.