Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 7 feb /Agerpres/ - Iubitorii de ciocolată au de acum un argument în plus în apărarea pasiunii lor pentru dulciuri. Un grup de oameni de ştiinţă de la Centrul de cercetări al companiei Hershey din SUA susţine că pudra de cacao şi ciocolata neagră au un nivel mult mai ridicat de antioxidanţi decât multe sucuri din fructe proaspete, relatează luni ziarul britanic Daily Mail.

În cadrul acestui studiu, cercetătorii au examinat conţinutul mai multor substanţe-antioxidanţi, care previn procesele distructive de oxidare în celulele organismului uman în compoziţia mai multor sucuri fresh, cum ar fi cele de rodie, afine, fructele sud-americane acai, precum şi în pudra de cacao obţinută din seminţele arborelui de cacao şi în ciocolata neagră.

În special, cercetătorii au analizat conţinutul de flavonoide, polifenoli, au măsurat activitatea antioxidantă totală.

Ca urmare a experimentului, cea mai mare concentraţie de antioxidanţi a fost descoperită în pulberea de cacao. Doza acestor substanţe în ciocolata neagră a fost, de asemenea, mai mare decât în sucurile de fructe testate.

Cu toate acestea, în ciocolata caldă, în timpul preparării căreia ciocolata trece printr-un proces de alcalinizare, concentraţia de antioxidanţi s-a dovedit a fi mică.

Studii anterioare au demonstrat că un consum moderat de ciocolată neagră - aproximativ 6,7 grame pe zi - reduce aproape cu o treime riscul de boli de inimă. Totuşi, după cum remarcă Daily Mail, din cauza conţinutului ridicat de zahăr în produsele din ciocolată, nutriţioniştii recomandă utilizarea acesteia ca parte a unei diete echilibrate, care să includă legume, orez integral şi fructe.

În acelaşi timp, potrivit ziarului citat, o altă echipă de cercetători britanici a trecut la etapa finală de testare clinică a unui nou preparat medical împotriva tusei pe bază de ciocolată.

Recent, cercetători de la Universitatea Kentucky din SUA au descoperit o nouă proprietate a ciocolatei şi anume reducerea agresivităţii. În plus, aceştia mai susţin că iubitorii de ciocolată sunt oameni mai buni şi mai toleranţi decât cei care nu preferă această delicatesă dulce-amăruie.

Despre proprietăţile terapeutice ale ciocolatei se ştie de mult timp. Pentru a evita depresia, potrivit unor cercetători, este suficient un consum de 40 de grame de ciocolata neagră pe zi, timp de două săptămâni.AGERPRES/(Lilia Traci)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.