Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O sută treizeci de delegaţi din întreaga lume vor lua parte la cea de-a 7-a Conferinţă Internaţională privind Marea Neagră în Antichitate, care va avea loc la Salonic în perioada 26-30 septembrie 2022, informează agenţia greacă de presă ANA.

Din 1997, conferinţa - găzduită pentru prima dată de Grecia - este cel mai important eveniment la nivel mondial privind istoria şi arheologia Mării Negre.

Evenimentul din acest an are două axe: prezentarea cercetărilor arheologice în Marea Neagră din ultimii patru ani şi anunţuri cu caracter preponderent istoric.

De un interes deosebit pentru Grecia vor fi referirile la relaţiile dintre Macedonia antică şi Marea Neagră "economice, comerciale sau politice", după cum a declarat vicepreşedintele comitetului conferinţei, profesorul de arheologie clasică Manolis Manoledakis pentru ANA.

Evenimentul din acest an este dedicat memoriei lui Alexandru Avram, un important istoric şi arheolog român cu o vastă activitate în vestul Mării Negre care a decedat anul trecut, precum şi fondatorului conferinţei, Gocha Tsetskhladze, care a murit în urmă cu câteva zile. AGERPRES/(AS - autor: Ana Alecu, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.