Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

63% dintre români sunt mulţumiţi de cum a reacţionat Uniunea Europeană (UE) de la începutul războiului din Ucraina, peste media europeană de 52%, iar 82% dintre aceştia se declară satisfăcuţi de reacţia cetăţenilor români, în condiţiile în care media europeană este de 69%, arată un sondaj Eurobarometru Flash realizat în toate statele UE şi dat publicităţii joi, informează un comunicat al Comisiei Europene.

Majoritatea românilor consideră că, de la începutul războiului, UE a dat dovadă de solidaritate (78%), reacţia sa fiind caracterizată de unitate (70%) şi rapiditate (64%).

Respondenţii sunt în marea lor majoritate în favoarea sprijinului ferm pentru Ucraina şi poporul său. În mod concret, peste nouă din zece respondenţi (93%) aprobă acordarea de sprijin umanitar persoanelor afectate de război.

88% dintre europeni sunt de acord cu ideea de a primi în UE persoane care fug din calea războiului, iar 80% aprobă sprijinul financiar acordat Ucrainei.

De asemenea, 66% sunt de acord că "Ucraina ar trebui să adere la UE atunci când este pregătită", 71% consideră că Ucraina face parte din familia europeană, iar 89% se simt solidari cu cetăţenii ucraineni.

Sprijinul pentru sancţiunile impuse Rusiei în urma atacului său militar împotriva Ucrainei este, de asemenea, foarte ridicat. Marea majoritate a europenilor (80%) aprobă sancţiunile economice împotriva Rusiei, iar 79% dintre europeni aprobă sancţiunile împotriva oligarhilor ruşi pentru a impune costuri economice şi politice clare elitei politice ruse responsabile de invazie.

Două treimi dintre europeni (67%) aprobă faptul că UE finanţează achiziţionarea şi furnizarea de echipamente militare Ucrainei. În plus, 75% consideră că războiul din Ucraina arată că "avem nevoie de o cooperare militară sporită în cadrul UE".

Sondajul arată, de asemenea, un sprijin larg pentru acţiunile UE în domeniul energiei care vizează eliminarea dependenţei de combustibilii fosili ruşi. Există un larg consens cu privire la reconstituirea stocurilor de gaze ale UE pentru a evita riscurile de penurie pentru iarna următoare (86%), cu privire la adoptarea de către UE a unor măsuri de creştere a eficienţei energetice a clădirilor, a transporturilor şi a mărfurilor (85%), precum şi cu privire la faptul că investiţiile în energiile din surse regenerabile au devenit mai urgente din cauza războiului din Ucraina (84%).

De asemenea, 90% dintre europeni sunt de acord că ar trebui luate măsuri la nivel european pentru a limita impactul creşterii preţurilor la energie asupra consumatorilor şi a întreprinderilor. Nu în ultimul rând, 86% dintre respondenţii europeni afirmă că creşterea preţurilor la energie are un impact semnificativ asupra puterii lor de cumpărare.

Acest sondaj Eurobarometru Flash a fost realizat în cele 27 de state membre în perioada 13-20 aprilie 2022, fiind intervievaţi online 26 066 de cetăţeni ai UE. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.