Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un grup infracţional va fi tras la răspundere în România pentru că a deturnat sute de mii de euro din fondurile UE pentru agricultură destinaţi cultivării roşiilor, a anunţat miercuri într-un comunicat Oficiul European de Luptă Antifraudă, relatează dpa.

OLAF susţine că grupul, care "nu avea nicio intenţie de a cultiva roşii" a deturnat 850.000 de euro din fondurile UE pentru agricultură.

De asemenea, potrivit OLAF, "niciun cent din aceşti bani nu a fost cheltuit pe agricultură sau în România".

O investigaţie comună a OLAF împreună cu autorităţile române şi italiene a descoperit operaţiunea care a implicat companii ecran, declaraţii funciare false şi documente falsificate.

Grupul obţinea subsidiile în România şi apoi le transfera în conturile unor bănci italiene. Apoi fondurile era utilizate pentru a finanţa alte activităţi criminale, notează OLAF.

Instituţia susţine că acelaşi grup este posibil să fi folosit tactici similare în alte activităţi din România.

Cinci cetăţeni italieni şi patru entităţi din România vor fi urmărite penal în România unei recomandări judiciare a OLAF.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.