Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Serbia a trimis luni în România o donaţie de medicamente şi concentratoare de oxigen pentru pacienţii cu COVID-19, informează agenţiile Tanjug şi EFE.

Donaţia constă în 6.500 de cutii de medicamente şi concentratoare de oxigen cu o capacitate totală de 900 de litri, precizează un comunicat oficial.

'Suntem convinşi că acest ajutor va salva multe vieţi', a declarat ministrul de externe Nikola Selakovic, în cadrul unei ceremonii la Belgrad la care a fost prezentă şi ambasadoarea română Silvia Davidoiu.

Donaţia, făcută de guvernul sârb la iniţiativa preşedintelui Aleksandar Vucic, va ajunge în România la bordul unui camion.

'Serbia este alături de România frăţească în cele mai grele momente', a scris Selakovic pe transport în limba română, în timp ce ambasadoarea Davidoiu a scris 'Mulţumim' în limba sârbă.

Ministrul Selakovic a mulţumit României pentru donaţia din iunie de vaccinuri împotriva COVID-19 şi a menţionat că Serbia răspunde acum în acelaşi mod pentru a demonstra că cele două ţări se ajută una pe cealaltă în perioade dificile.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.