Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

"Am o plăcere deosebită să găzduiesc trei şefi de stat şi un prim-ministru, care au acceptat invitaţia şi sunt astăzi alături de poporul nostru, la cea de a 30-a aniversare a proclamării Independenţei Moldovei", a declarat vineri preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, înaintea declaraţiilor comune susţinute împreună cu omologii săi din România, Polonia şi Ucraina, Klaus Iohannis, Andrzej Duda şi Volodimir Zelenski, informează MOLDPRES.

"Capacitatea noastră de a acţiona ca stat, pe unele segmente a avansat, iar pe altele încă avem mult de lucru. Vom munci în continuare, şi pentru a obţine rezultatele ţintite mizăm pe ajutorul statelor partenere şi prietene. Relaţiile cu vecinii şi prietenii determină viteza şi calitatea dezvoltării noastre ca stat. Prezenţa celor trei preşedinţi azi la Chişinău demonstrează că am reuşit în 30 de ani să construim multe lucruri bune', a estimat Maia Sandu.

"România a fost primul stat din lume care a recunoscut Republica Moldova. Astăzi sunt aici pentru a reconfirma angajamentul ferm al României de a susţine Moldova pe calea modernizării. Avem o comunitate de limbă, cultură şi istorie, am fost mereu alături de Republica Moldova, am ajutat-o şi acest sprijin rămâne în continuare', a declarat Preşedintele României, Klaus Iohannis, potrivit agenţiei de presă de la Chişinău.

La rândul său, Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a urat tot succesul Republicii Moldova. "Suntem adepţii politicii 'uşilor deschise' în Uniunea Europeană şi vom susţine Republica Moldova pe calea integrării europene. Trebuie să acceptăm şi să sprijinim ţările apropiate şi care aspiră spre UE', a subliniat Duda.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat că ţara sa şi Republica Moldova "marchează 30 de ani de independenţă în condiţii deloc uşoare în ceea ce priveşte securitatea'. "Avem multe platforme comune în acest sens şi vom iniţia şi alte programe care să ne consolideze ca state sigure în regiune. Fie ca independenţa să dureze mii de ani, iar în Republica Moldova să domnească pacea, liniştea şi prosperitatea', a spus şeful statului ucrainean.

Cei trei preşedinţi de stat, precum şi premierul Ucrainei, Denys Shmyhal, au participat vineri la programul festiv şi parada militară organizate în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova. După festivitate, liderii celor trei state împreună cu gazda lor, preşedintele Maia Sandu, au avut o întrevedere multilaterală. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Republica Moldova sărbătoreşte 30 ani de independenţă: Vom construi o Moldovă prosperă şi liberă, promite Maia Sandu

 

VIDEO Preşedintele Iohannis, la ceremonia militară dedicată împlinirii a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova

 

Iohannis a discutat cu preşedinţii Moldovei, Poloniei şi Ucrainei pe tema securităţii regionale

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.