Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Statele membre ale Consiliului Europei continuă să facă progrese în implementarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în pofida pandemiei COVID-19, afirmă Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei în cel mai recent raport anual, dat publicităţii miercuri, conform unui comunicat transmis Agerpres.

Cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a aborda problemele sistemice evidenţiate de CEDO, inclusiv cele referitoare la maltratări sau decese cauzate de organele de forţă, condiţiile precare de detenţie, precum şi la cauze inter-statale şi un număr tot mai mare de cauze privind limitări abuzive ale drepturilor şi libertăţilor.

"Acest raport arată că obligaţia de implementare a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului este luată foarte serios de către Statele Membre, chiar şi în circumstanţele dificile", a declarat Marija Pejcinovic Buric, secretarul general al Consiliului Europei.

"De asemenea, este foarte pozitivă tendinţa ONG-urilor şi a instituţiilor naţionale pentru protecţia drepturilor omului de a se implica activ în acest proces, făcându-l astfel mai eficient şi transparent", a apreciat ea.

"Cu toate acestea, nu este momentul potrivit pentru relaxare. Multe hotărâri importante rămân pe rol timp de mai mulţi ani şi un număr mic de cauze cu pondere înaltă nu este soluţionat suficient de prompt. Statele Membre au datoria de a implementa hotărârile CEDO cu promptitudine şi în deplină măsură. Şi aceasta nu este o solicitare amabilă - este o condiţie obligatorie", a subliniat Marija Pejcinovic Buric.

Raportul arată că, în total, 983 de cauze au fost închise de către Comitetul de Miniştri în 2020 ca urmare a măsurilor întreprinse de statele membre. Dintre cele 983 de cauze, 187 (19%) au fost "cauze de referinţă", adică acelea care evidenţiază noi probleme structurale sau sistemice, şi 796 (81%) au fost cauze repetitive.

Statele cu cele mai multe cazuri noi în 2020 au fost Federaţia Rusă (218), Turcia (103), Ucraina (84), România (78), Ungaria (61).

La sfârşitul anului 2020, 5.233 de cauze erau pendinte în aşteptarea unei executări depline de către statele membre, iar dintre ele 1.258 (24%) au fost cauze de referinţă şi 3.975 (76%) au fost repetitive. 634 de cauze de referinţă rămâneau pe rol timp de peste 5 ani, dar numărul unor astfel de cauze a scăzut începând cu anul 2016.

Statele cu cele mai multe cazuri pendinte la finalul lui 2020 erau Federaţia Rusă (1.789), Turcia (624), Ucraina (567), România (347), Ungaria (276).

Statistica CEDO mai arată că statele cu cele mai multe cazuri de referinţă aflate sub supraveghere sporită în 2020 au fost: Federaţia Rusă (18%), Ucraina (15%), Turcia (11%), România (9%), Italia (7%).

Statele cu cele mai multe cazuri noi de referinţă în 2020 au fost România (16), Bulgaria (14), Azerbaidjan (11), Turcia (10), Franţa (10).

Statele cu cele mai multe cazuri de referinţă pendinte la finalul lui 2020: Federaţia Rusă (217), Turcia (149), Ucraina (107), România (89), Bulgaria (83).

Raportul mai constată că, în anul 2020, plata satisfacţiei echitabile dispusă de CEDO în beneficiul reclamanţilor a fost efectuată în termen în 581 de cauze (cel mai mic număr începând cel puţin din 2011). Cu toate acestea, la sfârşitul anului 2020, Comitetul de Miniştri aştepta confirmarea plăţii în 1.574 de cauze, din care peste două treimi erau în întârziere de mai bine de şase luni (620 în Federaţia Rusă).

Statele din care provin cetăţenii în favoarea cărora CEDO a dispus acordarea unor sume de bani ca 'satisfacţie echitabilă' au fost, în cele mai multe cazuri, România (37.455.775 de euro), Federaţia Rusă (11.458.094), Italia ( 5.134.768 de euro), Muntenegru (4.589.746 de euro), Republica Moldova (4.179.342 de euro).AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.