COD GALBEN: 20-06-2021 ora 10 Intre 21 iunie, ora 11:00 – 21 iunie, ora 22:00 se va semnala instabilitate atmosferică

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Documentarul românesc "colectiv", regizat de Alexander Nanau, a devenit luni primul film românesc nominalizat la premiile Oscar, unde va concura la categoriile ''cel mai bun documentar" şi "cel mai bun lungmetraj internaţional", potrivit platformelor online ale Academiei de Film American.

 

Pelicula a fost selectată în categoria ''cel mai bun documentar" alături de peliculele "Crip Camp", "The Mole Agent", "My Octopus Teacher" şi "Time", iar la categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional", va concura cu producţiile ''Another Round'' (Danemarca), ''Better Days'' (Hong Kong), ''The Man Who Sold His Skin'' (Tunisia) şi "Quo Vadis, Aida?" (Bosnia-Herţegovina).

Documentarul "colectiv", coproducţie România-Luxemburg, regizat de Alexander Nanau, este o poveste captivantă ce prezintă eforturile comune depuse de medici, oficiali guvernamentali şi jurnalişti de investigaţie, care luptă împotriva corupţiei în timp ce descoperă o fraudă de amploare în sistemul de sănătate din Bucureşti după incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015.

 


Pelicula a fost selectată pe lista scurtă a producţiilor cinematografice propuse pentru o nominalizare la premiile Oscar la categoriile "cel mai bun documentar" şi "cel mai bun lungmetraj internaţional", potrivit anunţului făcut în luna februarie de Academia de film americană (Academy of Motion Picture Arts and Sciences - AMPAS).

 

 

"Ce este cel mai încântător este că această poveste merge mai departe şi, până la urmă, este o poveste despre stat, nişte autorităţi incompetente, care prin minciună şi manipulare au călcat vieţile oamenilor în picioare şi e cât se poate de important să îl vadă cât mai multă lume şi poate ajută pe alţii să îşi dea seama când sunt ei poate manipulaţi şi li se pune lor viaţa în pericol de către autorităţi", a spus Nanau într-o declaraţie acordată Agerpres în luna februarie.

Documentarul ''colectiv'' a fost desemnat în luna decembrie cel mai bun documentar la Premiile Academiei Europene de Film (EFA) şi este nominalizat la Premiul Lux al Publicului European, care va fi anunţată pe 28 aprilie 2021.

Filmul a obţinut titlul de cel mai bun documentar în cadrul mai multor festivaluri internaţionale de film, printre care "It's All True"- Brazilia, "Hamptons International Film Festival"- SUA, "Docville"- Belgia, "DocAviv Film Festival"- Israel, "Zurich Film Festival"- Elveţia, sau "Luxembourg Film festival"- Luxemburg.

Premiera mondială a filmului a avut loc anul trecut în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, iar premiera nord-americană la Toronto International Film Festival.

O altă coproducţie cu participare românească, "Quo Vadis, Aida?" (Bosnia-Herţegovina/Austria/România/Olanda/Germania/Polonia/Franţa/Norvegia), regizată de Jasmila Zbanic, a fost nominalizată la categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional" în cadrul celei de-a 93-a ediţii a galei de decernare a premiilor Oscar.

Lungmetrajul spune povestea unei profesoare de limba engleză, Aida, care locuieşte în Srebrenica. Atunci când oraşul ei natal este ocupat de armata sârbă, Aida şi familia ei, alături de 25.000 de concitadini, se refugiază într-o bază militară administrată de un batalion olandez trimis în regiune de ONU.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: The Academy / Facebook

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Oscar 2021: Lungmetrajul ''Nomadland'', nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film

 

VIDEO Oscar 2021: Lista completă a nominalizărilor

 

VIDEO OSCAR 2021: Filmul ''Mank'' a primit cele mai multe nominalizări

 

VIDEO Irina Nistor: Este prima dată când un film românesc primeşte două nominalizări; "colectiv"-propus la Oscar

 

Ministrul Culturii felicită echipa 'colectiv' pentru nominalizarea la Oscar

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.