Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, şi-a exprimat convingerea că în mandatul noului preşedinte al SUA, Joe Biden, un susţinător constant al României, va fi reiterat angajamentul ambelor părţi de aprofundare şi dezvoltare a Parteneriatului Strategic.

"În calitate de partener strategic, România rămâne ferm angajată alături de Statele Unite ale Americii în promovarea, pe mai departe, a obiectivelor comune de apărare, securitate strategică şi economice, astfel încât să contribuim în continuare la prosperitatea şi siguranţa celor două popoare'', a declarat Maior, care a participat miercuri la ceremonia de învestire a preşedintelui Joe Biden.

 


În contextul ceremoniei, ambasadorul George Cristian Maior a avut o serie de contacte cu membri ai viitoarei administraţii a SUA. Subiectele de discuţie au vizat priorităţile de cooperare româno-americane prin prisma dezvoltării Parteneriatului Strategic, conform unui comunicat de presă difuzat joi de ambasadă.

La rândul lor, liderii americani au apreciat faptul că România este un partener de încredere, apreciind sprijinul ferm pe care ţara noastră l-a arătat Americii şi au transmis mesaje puternice privind întărirea parteneriatului dintre cele două ţări.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiţi şi:

 

LIVE UPDATE VIDEO Ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.