COD GALBEN: 25-02-2021 Intre 06:30 si 09:00 se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, si izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Călăraşi, Județul Ilfov; COD GALBEN: 25-02-2021 Intre 06:30 si 09:00 se va semnala local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Alba, Județul Mureş, Județul Harghita; COD GALBEN: 25-02-2021 Intre 06:30 si 09:00 se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Cluj; COD GALBEN: 25-02-2021 Intre 06:20 si 09:00 se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Caraş-Severin, Județul Caraş-Severin, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român în urma plângerii formulate de doi deţinuţi, un cetăţean român şi un cetăţean moldovean, care au reclamat că nu au primit în închisoare hrană fără carne de porc deşi îşi declaraseră credinţa musulmană, a anunţat marţi instanţa europeană.

Reclamantul cetăţean român, Dănuţ Neagu, a executat o pedeapsă cu închisoarea între anii 2009 şi 2017 în mai multe penitenciare din România. La data încarcerării a declarat că este creştin-ortodox, dar s-a convertit la islam în timpul executării pedepsei. El a reclamat refuzul autorităţilor române de a-i oferi în detenţie mâncare fără carne de porc - conform preceptelor religiei musulmane -, în lipsa unei dovezi din partea sa care să ateste că a aderat la această religie.

La rândul său, un cetăţean moldovean, Ion Saran, domiciliat în România, la Braşov, deţinut între anii 2016 şi 2018 în cinci închisori din România (Botoşani, Codlea, Deva, Iaşi şi Miercurea-Ciuc), a reclamat că în perioada de detenţie nu a primit hrană compatibilă cu preceptele islamului în închisorile de la Iaşi şi Miercurea-Ciuc, care i-au cerut o dovadă scrisă care să ateste că aderă la confesiunea musulmană, deşi la încarcerare el a declarat că este musulman, notează CEDO. Cererea sa a fost respinsă şi de instanţele competente, care au constatat, printre altele, că Ion Saran s-a declarat iniţial a fi creştin-ortodox şi nu a furnizat ulterior vreun document prin care să dovedească faptul că este musulman, scrie apoi în descrierea cazului instanţa europeană.

În verdictul său, CEDO a stabilit că autorităţile române au încălcat în ambele cazuri Articolul 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (privind libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie) şi a dispus plata către cei doi reclamanţi a unei despăgubiri de 5.000 de euro pentru fiecare şi 215 euro alte cheltuieli pentru reclamantul Dănuţ Neagu.

CEDO consideră în verdictul său că, prin refuzul de a-i oferi reclamantului Saran hrană în detenţie compatibilă cu credinţa sa şi, în dosarul reclamantului Neagu, ca urmare a dispoziţiilor stabilite prin ordin al Ministerului Justiţiei care cer, printre altele, o dovadă scrisă a schimbării religiei în perioada de detenţie, autorităţile române nu au asigurat un echilibru corect între interesele penitenciarului, cele ale celorlalţi deţinuţi şi interesul celor doi reclamanţi.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.