Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Parteneriatul strategic româno-american devine în fiecare an tot mai robust, indiferent de administraţiile de la Bucureşti sau de la Washington, a declarat luni Mircea Geoană, care a salutat în calitate de secretar general adjunct al NATO ca pe un lucru pozitiv orice formă suplimentară de colaborare între aliaţi.

"Din punctul de vedere al deciziilor în planul bilateral al relaţiilor SUA-România, în calitatea mea de secretar general adjunct (al NATO) nu pot decât să salut orice formă suplimentară de colaborare între aliaţi, este un lucru pozitiv. Vorbind ca fost diplomat şi om politic român, într-un fel prezent la botezul şi momentul de lansare a parteneriatului strategic româno-american, spun că acesta devine în fiecare an, indiferent de administraţiile de la Bucureşti sau de la Washington, tot mai robust", a declarat secretarul general adjunct al NATO, în cadrul unui briefing online, de la Bruxelles, pentru jurnaliştii români.

"Documentul semnat de secretarul apărării american şi ministrul apărării naţionale român cu privire la un plan pe următorii zece ani de zile este un document care conţine câteva linii directoare importante, deşi evident va depinde de cele două state aliate să dea concreteţe şi după aceea să dezvolte în planuri operaţionale concrete aceste elemente de colaborare între cele două state aliate", a adăugat Geoană, precizând că "nivelul de sinergie între SUA şi România şi mulţi alţi europeni este unul foarte mare".

Înaltul oficial al NATO a precizat că România nu este singurul stat care încearcă să consolideze în plan bilateral colaborarea cu SUA, dând în acest sens şi exemplul Poloniei, care are o abordare similară.

În context, Mircea Geoană a vorbit şi despre colaborarea NATO-UE pe tema mobilităţii militare în forumuri precum Iniţiativa celor Trei Mări, din care face parte şi România.

"Tot ce înseamnă infrastructuri care sunt în acelaşi timp economice (...) şi care au şi o utilitate duală militară şi strategică sunt lucruri pe care noi le încurajăm. De aceea aşteptăm ca şi la nivel de UE să se aprobe bugetul UE, perspectiva financiară pe următorii şapte ani. E adevărat că suma de astăzi, de 1,5 miliarde de euro, nu este la fel de ambiţioasă ca propunerea iniţială, dar chiar dacă banii sunt relativ mai puţini, modul în care UE şi NATO lucrează împreună pe subiecte de mobilitate militară este un precursor pentru ceea ce va trebui să facem", a mai spus Mircea Geoană.

În Europa de Vest există din timpul războiului rece infrastructuri de utilitate dublă, "care pot susţine transportul rapid de echipamente militare foarte grele peste poduri, prin tuneluri, pe autostrăzi".

"Aceste lucruri trebuie făcute şi în zona noastră, vorbesc de geografia României şi a Europei care este astăzi parte a NATO şi a UE, şi cred că este un plus atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere strategic, şi aduce un element de rezilienţă suplimentară şi mă bucur să văd că există inclusiv în Iniţiativa celor Trei Mări proiecte de genul o cale ferată nord-sud, elemente care reprezintă un plus atât economic, cât şi militar şi strategic pentru regiunea noastră şi pentru România", a subliniat Geoană.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.