COD GALBEN: 29-10-2020 Intre 03:00 si 07:00 se va semnala local ceață care va determina scăderea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Alba, Județul Sibiu; COD GALBEN: 29-10-2020 Intre 02:20 si 07:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Timiş, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 29-10-2020 Intre 02:10 si 07:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Călăraşi; COD GALBEN: 29-10-2020 Intre 02:10 si 07:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Botoşani, Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Vaslui; COD GALBEN: 29-10-2020 Intre 02:10 si 07:00 se va semnala - ceaţă care determină scăderea vizibilității, local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 29-10-2020 Intre 02:00 si 07:00 se va semnala local ceață care va determina scăderea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Harghita; COD GALBEN: 29-10-2020 Intre 02:00 si 07:00 se va semnala local ceaţă care va determina scăderea vizibilităţii sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Republica Moldova şi România vor semna Acordul cu privire la echivalarea actelor de studii, potrivit unei declaraţii a ministrului moldovean al educaţiei, culturii şi cercetării, Igor Şarov, citat de Moldpres şi Radio Chişinău.

Şarov a precizat într-o emisiune televizată luni seara că Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării (MECC) de la Chişinău a pregătit deja documentul, acesta urmând a fi expediat pentru avizare la Bucureşti.

"Sper ca într-o scurtă perioadă să treacă prin procedurile de avizare şi să fie benefic cetăţenilor Republicii Moldova şi cetăţenilor români. Celor care au avut până acum diplome de 10 sau de 11 clase şi nu aveau diploma de bacalaureat le era recunoscută diploma în România numai dacă aveau şi o diplomă de studii superioare. Acum, în baza semnării acestui act, celor care au diplomă de 10 şi de 11 clase le va fi recunoscut actul de studii", a spus Igor Şarov.

Oficialul moldovean s-a referit şi la recunoaşterea diplomelor de până la Procesul de la Bologna şi după, indicând că, în cazul în care instituţia este acreditată, acestea vor fi recunoscute de asemenea şi în România. "Alt exemplu: titlurile de doctor în ştiinţe, în cazul în care în Republica Moldova sunt confirmate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare, diplomele se echivalează după toate procedurile din România", a menţionat titularul MECC.

Procesul Bologna este numit după Declaraţia de la Bologna, semnată în oraşul italian Bologna, la 19 iunie 1999, de către miniştrii responsabili de învăţământul superior din 29 de ţări europene. Prin semnarea acestui document, a fost iniţiat procesul de creare a Spaţiului European al Învăţământului Superior care ar facilita convergenţa diverselor sisteme de învăţământ superior spre sisteme mai transparente, comparabile şi compatibile bazate pe trei cicluri: licenţă, masterat, doctorat.

Scopul major al Procesului Bologna este crearea unui Spaţiu European al Învăţământului Superior (European Higher Education Area) bazat pe cooperare internaţională şi schimb academic pentru facilitarea mobilităţii studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor şi pregătirea tinerilor pentru carierele viitoare şi pentru calitatea de cetăţeni activi în societăţile democratice europene. În prezent, 48 de state sunt membre ale Procesului Bologna. Republica Moldova a aderat la Procesul Bologna în mai 2005, aminteşte Moldpres. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.