Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ungaria va deschide o rută de tranzit pentru cetăţenii români şi bulgari blocaţi la graniţa austro-ungară, o singură dată în cursul nopţii de marţi, la solicitarea miniştrilor de externe român şi bulgar, a anunţat şeful diplomaţiei de la Budapesta, Peter Szijjarto, pe pagina sa de Facebook, transmit MTI şi Reuters.

Szijjarto a afirmat că a discutat prin telefon cu omologii săi din România şi Bulgaria, care i-au solicitat ca Ungaria să le permită cetăţenilor celor două state să revină acasă.

'Prioritatea noastră este sănătatea ungurilor. Acesta este scopul măsurilor de protecţie a frontierelor', a subliniat el.

Ţinând cont de toate acestea, Ungaria le va permite cetăţenilor români şi bulgari un unic tranzit prin Ungaria pe o rută prestabilită, în cursul nopţii de marţi, a precizat Peter Szijjarto.

El a mai spus că Ungaria aşteaptă de la autorităţile române şi bulgare să-şi informeze cetăţenii că graniţele Ungariei sunt închise pentru călătorii străini.

'Ne aşteptăm de la autorităţile austriece să menţină ordinea de partea austriacă a graniţei şi să le permită cetăţenilor ungari şi transportului de mărfuri să folosească punctul de trecere', a mai spus Szijjarto.

Ungaria şi-a închis de marţi frontierele pentru cetăţenii străini, permiţându-le doar propriilor cetăţeni să intre în ţară.

Între timp, canalul public M1 a transmis că cetăţeni străini au blocat punctul de trecere Hegyeshalom, de la graniţa cu Austria, pentru a convinge autorităţile ungare să deschidă frontiera. Potrivit corespondentului M1, 60-70 de persoane au coborât din vehicule în jurul prânzului şi de atunci blochează intrarea camioanelor cu mărfuri. La Hegyeshalom s-au format cozi de 20 km de maşini şi camioane, iar şoferii trebuie să aştepte trei ore pentru a intra în Ungaria, a transmis poliţia naţională, recomandându-le ungurilor care se întorc în ţară din Austria să aleagă un alt punct de trecere.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.