Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a făcut un apel la Guvernul României şi la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) să aprobe prelungirea termenului de înregistrare a cetăţenilor români din străinătate, atât pentru votul prin corespondenţă, cât şi pentru solicitarea înfiinţării de secţii de votare, potrivit unui comunicat de presă transmis marţi AGERPRES de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Înscrierile pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente au început la 28 iulie, iar formularele sunt active până miercuri, 11 septembrie.

Deşi a recunoscut că, în cele 45 de zile de la demararea procedurii, numărul românilor din străinătate care s-au înregistrat este ''surprinzător de redus'', de 55.000 de cetăţeni, Dan Mihalache a apreciat că în ultimele zile ritmul de înregistrare s-a intensificat. ''Se poate observa o creştere a apetitului românilor din străinătate pentru înregistrarea pentru votul prin corespondenţă şi pentru solicitarea înfiinţării de secţii de votare'', a declarat ambasadorul român.

Potrivit sursei citate, în Marea Britanie, în ultimele zile, ritmul de înregistrare a ajuns la peste 800 de persoane pe zi, iar numărul celor care s-au înregistrat pentru votul prin corespondenţă în ultima săptămână este egal cu numărul celor care s-au înscris în primele 35 de zile de când a fost demarată procedura. ''Românii din Marea Britanie sunt pe primul loc la înregistrare, atât pentru votul prin corespondenţă (7.600), cât şi pentru solicitarea înfiinţării de secţii de votare (5.400)'', a declarat Dan Mihalache, potrivit comunicatului citat.

''Diaspora mai are nevoie de timp, şi cred că Guvernul are toate premisele să hotărască prelungirea perioadei de înscriere cu câteva zile şi să dea astfel şansa cât mai multor români din străinătate să se înregistreze, fie pentru votul prin corespondenţă, pe o considerăm o modalitate civilizată şi confortabilă de exercitarea a dreptului de vot în străinătate, fie pentru înfiinţarea de secţii de votare'', a apreciat ambasadorul român la Londra.

Săptămâna trecută, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a cerut AEP să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral.AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.