Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un comunicat emis de Ministerul român de Externe despre recentele discuţii între miniştrii de externe român şi ungar, Teodor Meleşcanu şi Peter Szijjarto, privind chestiunile bilaterale nesoluţionate va face mai dificilă îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări, a declarat miercuri şeful diplomaţiei ungare, potrivit agenţiei de presă MTI.

Meleşcanu şi Szijjarto s-au întâlnit marţi în marja reuniunii informale a miniştrilor Afacerilor Externe din statele OSCE, care a avut loc la Strbske Pleso, în Slovacia.

Potrivit MAE român, în timpul acestei întrevederi, desfăşurată ''la solicitarea expresă a părţii române, în condiţiile menţinerii de către partea ungară a unei atitudini neconstructive şi pentru a descuraja provocările constante ale părţii ungare'', ministrul ungar de externe ''a solicitat ignorarea deciziilor instanţelor judecătoreşti şi intervenţia statului român în Justiţie''.

Teodor Meleşcanu i-a reamintit omologului său ungar că "într-un stat democratic, cu stat de drept funcţional şi care respectă valorile europene şi, implicit, principiul separaţiei puterilor în stat, nu este acceptabilă o intervenţie a Guvernului în Justiţie".

Potrivit agenţiei ungare de presă, Peter Szijjarto a discutat cu omologul său român despre Codul Administrativ recent adoptat în România şi despre situaţia cimitirului de la Valea Uzului. În legătură cu Codul Administrativ, Szijjarto i-a cerut lui Meleşcanu să ia măsuri pentru a garanta că va fi introdusă în lege o prevedere privind drepturile minorităţilor, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Budapesta, după cum precizează MTI. Prevederea le-ar garanta minorităţilor că îşi vor putea folosi limba maternă chiar şi în situaţia în care comunitatea lor reprezintă mai puţin de 20% din populaţia regiunii, a precizat Ministerul de Externe ungar.

Szijjarto i-a cerut, de asemenea, lui Meleşcanu să ajute la facilitarea consultărilor între experţii din cele două ţări asupra chestiunii cimitirului de la Valea Uzului şi să susţină o vizită comună la faţa locului în cât mai scurt timp posibil.

''Într-o ţară guvernată de statul de drept care respectă valorile europene, nu sunt sancţionaţi cei care iau parte la o demonstraţie paşnică la un cimitir, ci mai degrabă cei care îi atacă'', a mai spus şeful diplomaţiei ungare în declaraţia transmisă miercuri.

De asemenea, el le-a cerut parlamentului şi guvernului român să facă tot ce le stă în putere să creeze condiţiile legale pentru ca minorităţile din România să-şi exercite drepturile, notează agenţia MTI. Mai mult, a adăugat Szijjarto, nimănui nu trebuie să i se permită să aplice ''amenzi exorbitante'' membrilor minorităţilor naţionale doar pentru că şi-au folosit simbolurile.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.