COD GALBEN: 26-08-2019 Intre 07:30 si 09:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Mureş, Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cinci eurodeputaţi români au fost aleşi miercuri în conducerea comisiilor permanente ale noului Parlament European, cel mai important post urmând să fie ocupat de Adina Vălean, care va fi preşedintă a Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie (ITRE).

Daniel Buda (Partidul Naţional Liberal, grupul PPE) a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI), iar Cristian Buşoi (Partidul Naţional Liberal, PPE) a devenit vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI), potrivit unei informări de pe site-ul PE.

Tot din cadrul PPE, eurodeputatul român Iuliu Winkler (Uniunea Democrată Maghiară din România) a fost reales vicepreşedinte al Comisiei pentru comerţ internaţional (INTA).

Eurodeputata Maria Grapini (Partidul Social Democrat, grupul S&D din PE) a fost aleasă şi ea vicepreşedintă a Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor (IMCO).

Alţi trei eurodeputaţi români care, potrivit informaţiilor AGERPRES, ar fi urmat să devină vicepreşedinţi în alte două comisii, Comisia pentru afaceri externe (AFET) şi Comisia pentru dezvoltare regională (REGI), nu au fost aleşi în şedinţa constitutivă. Potrivit informării de pe site-ul PE, comisiile AFET şi REGI şi-au ales doar un vicepreşedinte, ceilalţi urmând să fie votaţi la reuniunea viitoare.

Potrivit informaţiilor AGERPRES, în urma negocierilor dintre grupurile politice fostul preşedinte al României Traian Băsescu (Partidul Mişcarea Populară, grupul PPE) ar urma să fie unul dintre cei patru vicepreşedinţi ai Comisiei AFET. La rândul lor, eurodeputaţii Adrian Dragoş Benea (PSD - grupul S&D) şi Cristian Ghinea (USR-Plus - grupul Renew Europe) ar urma să fie aleşi vicepreşedinţi ai Comisiei REGI.

Adina Vălean a precizat într-un comunicat trimis AGERPRES că este bucuroasă să revină la Comisia ITRE, după doi ani şi jumătate în fruntea Comisiei de Mediu din PE.

"Am 10 ani de experienţă în Comisia pentru industrie, cercetare şi energie şi cred că politicile sale acoperă exact domeniile de oportunitate pentru dezvoltarea competitivităţii europene în general şi a României în particular. Astfel, în domeniul energiei, România îşi poate consolida rolul de jucător important pe piaţa regională şi europeană devenind un vector de securitate şi competitivitate în piaţa gazului", a declarat eurodeputata membră a grupului Partidului Popular European din PE.

Eurodeputatul UDMR Iuliu Winkler, care a fost reales miercuri în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei INTA a PE, a spus că realegerea sa este o onoare şi în acelaşi timp o mare provocare.

"Comerţul global parcurge o perioadă extrem de volatilă şi lipsită de predictibilitate. De aceea, INTA va juca un rol extrem de important în deciziile Uniunii Europene", a declarat Iuliu Winkler după şedinţa constitutivă a Comisiei INTA, citat într-un comunicat.

Deputatul din grupul PPE reiterează că Parlamentul European şi UE în ansamblul ei trebuie să se asigure de faptul că globalizarea aduce beneficii tuturor cetăţenilor şi statelor membre şi protecţie în faţa concurenţei neloiale de pe pieţele internaţionale.

"Îmi doresc să contribui la promovarea intereselor IMM-urilor care trebuie să folosească mai bine beneficiile acordurilor comerciale pe care UE le încheie. Comerţul trebuie să fie cu adevărat generator de noi locuri de muncă cu înaltă valoare adăugată. În sfârşit, toate aceste obiective trebuie să se împlinească şi pentru statele din Europa Centrală şi de Est', a mai precizat Winkler.AGERPRES/(AS - autori: Mihaela Toth, Florin Ştefan, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.