Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat miercuri că, din perspectiva CE, este important ca Laura Codruţa Kovesi să-şi poată prezenta candidatura pentru funcţia de procuror-şef european, astfel încât instituţiile europene să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles cum comentează faptul că candidata din România la postul de procuror-şef european şi-a atras neplăceri din partea guvernului român, Timmermans a replicat că executivul comunitar şi-a exprimat poziţia cât se poate de clar pe această temă, în mai multe rânduri.

"Doamna Kovesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a fi primul procuror-şef european. Am avut ocazia să lucrez cu dna Kovesi timp de mai mulţi ani, ştiu că este o juristă de foarte bună calitate pe care o admir pentru curajul său, iar din perspectiva Comisiei este important ca ea să poată să-şi prezinte candidatura, astfel încât instituţiile europene să poată lua o decizie cunoscând foarte bine situaţia candidaţilor. Ne-am exprimat foarte clar pe această poziţie şi în discuţiile cu autorităţile române", a declarat Frans Timmermans.

Negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului UE vor avea joi a treia rundă de tratative pentru desemnarea primului procuror-şef european, funcţie pentru care candidează şi fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi. Aceasta este candidata Parlamentului European pentru funcţia de procuror-şef european.

Candidatul preferat de Consiliul UE este Jean-Francois Bohnert.

În cazul în care echipele de negociere ale Parlamentului European şi Consiliului UE nu vor ajunge joi la un acord, următoarea şi ultima dată prevăzută pentru aceste negocieri este 10 aprilie.

Pe 8 martie, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, i-a trimis ministrului delegat pentru afaceri europene George Ciamba, preşedinte în exerciţiu al Consiliului UE, scrisoarea oficială prin care l-a anunţat că Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului European pentru funcţia de procuror-şef european şi, de asemenea, i-a comunicat componenţa echipei de negociere a legislativului comunitar în viitoarele discuţii cu Consiliul.

În scrisoare, Antonio Tajani a menţionat că, în conformitate cu reglementările în vigoare, Parlamentul şi Consiliul numesc de comun acord procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit, plecând de la o listă scurtă de candidaţi calificaţi întocmită de comitetul de selecţie al EPPO.

De asemenea, preşedintele PE a amintit că în urma audierii comune din comisiile PE pentru libertăţi civile şi control bugetar de pe 26 februarie, Laura Codruţa Kovesi i-a devansat prin numărul de voturi primite pe contracandidaţii săi Jean-Francois Bohnert (Franţa) şi Andres Ritter (Germania).

"La întâlnirea de pe 7 martie, Conferinţa Preşedinţilor a decis că doamna Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului şi a mandatat o echipă formată din trei negociatori (...) să susţină această poziţie în viitoarele discuţii cu Consiliul privind numirea procurorului-şef european", se mai menţionează în scrisoare.

Cei trei eurodeputaţi mandataţi să negocieze cu Consiliul UE în acest dosar sunt britanicul Claude Moraes (grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor - S&D), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a PE (LIBE), eurodeputata germană Ingeborg Grässle (grupul Partidului Popular European - PPE), preşedinta Comisiei pentru control bugetar a PE (CONT), şi eurodeputata olandeză Judith Sargentini (grupul Verzilor), vicepreşedintă a Comisiei LIBE.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

 

Citeşte şi:

 

Antonio Tajani exprimă preocuparea PE pentru situaţia L. C. Kovesi şi reafirmă că ea se bucură de sprijinul instituţiei

 

Comisia Europeană avertizează România să revină urgent pe calea unui proces de reformă corect

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.