COD GALBEN: 08-12-2021 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala local, ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Buzău;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un tribunal britanic i-a interzis să mai recruteze personal unui cuplu din Leicester care aducea ilegal lucrători din străinătate, a anunţat vineri procuratura. Este pentru prima dată când Marea Britanie aplică o astfel de sancţiune, în cadrul campaniei lansate de autorităţi împotriva sclaviei moderne, notează Reuters.

Cei doi, prezentaţi ca Sabina Gaina, de 25 de ani, şi Badar Hayat, de 43 de ani, au fost condamnaţi de asemenea la 12 luni de închisoare cu suspendare pentru că au recrutat lucrători din Europa de Est fără a avea o autorizaţie în acest sens.

Potrivit anchetatorilor, Gaina şi Hayat au "făcut o avere" subînchiriindu-le case lucrătorilor recrutaţi pe internet, cărora le promiteau, în schimbul unui comision, slujbe bine plătite la o brutărie şi cazare de calitate. Cuplul îi viza pe cei lipsiţi de posibilităţi în ţara lor şi fără cunoştinţe de engleză, a menţionat Ian Waterfield, director de operaţiuni la GLAA (Gangmasters and Labour Abuse Authority), organismul anti-sclavie din Marea Britanie, care s-a ocupat de caz.

În 2015 şi 2016, Gaina şi Hayat au călătorit în România şi Republica Moldova pentru a recruta mână de lucru, dar condiţiile promise erau total diferite de cele reale. Lucrătorii au fost nevoiţi să doarmă şi câte 13 la un loc pe saltele puse direct pe podea în apartamente modeste din Leicester, în schimb cuplul a încasat profituri totale de 25.000 de lire (32.000 euro). Cei doi "i-au îndatorat pe chiriaşi şi nu le-au lăsat altă opţiune decât să muncească pentru a-şi achita datoria", a spus Waterfield.

Marea Britanie, care se doreşte lider global în combaterea sclaviei, a adoptat legi dure împotriva traficului de persoane în 2015, iar sentinţa anunţată vineri este prima de acest gen de la lansarea campaniei antisclavie.

Circa 136.000 de oameni lucrează practic ca sclavi în Regatul Unit, potrivit grupului australian pentru drepturile omului Walk Free Foundation. Mulţi dintre aceştia sunt imigranţi atraşi în Anglia cu promisiunea unei vieţi mai bune şi apoi forţaţi să muncească în spălătorii, pe şantiere, în hoteluri, saloane de manichiură şi ferme. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.