Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Referendumul din România privind definirea familiei ca o uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie nu trebuie folosit ca instrument pentru a alimenta atitudini precum ura împotriva minorităţilor sexuale, a pledat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, luni, la Strasbourg, în cadrul unei dezbateri a Comisiei pentru libertăţi civile a Parlamentului European privind situaţia din România.

Întrebat de eurodeputata Judith Sargentini, din grupul comun al Verzilor şi Alianţei Libere Europene, dacă este în contact cu autorităţile române în privinţa referendumului privind familia din această lună, Frans Timmermans a afirmat că Uniunea Europeană nu are compentenţă în această zonă, legea familiei fiind o chestiune care ţine de statele membre.

"Nu cred că cineva din sală se îndoieşte de poziţia mea în această problemă. Vreau însă să fac o remarcă generală, referitoare nu doar la România. Sunt un om care crede cu putere în valorile familiei. Sunt soţ, tată, am patru copii. Dar nu vreau ca valorile familiei să fie folosite ca arme pentru a justifica homofobia (...)", a spus prim-vicepreşedintele CE.

El a precizat că nu doreşte să conteste dreptul fiecărui stat membru de a legifera asupra acestei probleme şi de a decide dacă vrea să deschidă instituţia căsătoriei pentru parteneri de acelaşi sex.

"Eu cred cu tărie în acest lucru, ţara mea a fost prima din lume care a făcut acest lucru şi eram membru al parlamentului olandez când s-a întâmplat asta. Pentru mine a fost un moment extrem de important şi de mândrie, dar respect oamenii care au o părere diferită şi nu este de competenţa Comisiei să se pronunţe asupra acestui aspect", a adăugat Timmermans.

"Să fim însă atenţi ca acest lucru să nu fie folosit ca un instrument pentru a alimenta unii dintre îngerii noştri întunecaţi, precum ura împotriva minorităţilor sexuale, sau tentativa de a pune femeile în poziţia pe care o aveau în secolul al XIX-lea, ceea ce din păcate putem vedea în multe locuri din lume astăzi. Am vrut să menţionez asta drept poziţia mea de principiu asupra acestor chestiuni, cu respect deplin asupra competenţelor statelor membre asupra legii familiei, dar să fim foarte conştienţi şi sensibili la faptul că egalitatea prevăzută în tratatele europene se aplică şi bărbaţilor, şi femeilor, şi alegerilor pe care le fac în privinţa orientării lor sexuale", a mai afirmat Frans Timmermans.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Dragnea: Chiar nu cred că domnul Timmermans poate să spună poporului român cum să voteze la referendum

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.