COD GALBEN: 23-02-2020 ora 11 Intre 23 februarie, ora 11:00 - 23 februarie, ora 18:00Fenomene și zone vizate COD ROSU: 23-02-2020 ora 11 Intre 24 februarie, ora 02:00 - 24 februarie, ora 18:00Fenomene vizate se va semnala 24 februarie, ora 02:00 - 24 februarie, ora 18:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Relaţiile româno-cehe "sunt excelente şi astăzi, în ciuda nenumăratelor probleme care au afectat Europa - cel puţin în ultima sută de ani - şi cred că vor continua să fie la fel, indiferent de subiectele sensibile de pe agenda europeană, care se pot rezolva, întotdeauna mai bine, prin dialog şi negocieri", afirmă, într-un interviu pentru AGERPRES, ambasadoarea României în Republica Cehă, Carmen Burlacu.

"Comunitatea română din Cehia este puţin numeroasă, dar în continuă creştere şi destul de bine integrată", mai spune ambasadoarea, adăugând că "pentru cei care sunt stabiliţi definitiv în Cehia preocupările, pe care le împărtăşesc cu ambasada, se referă la promovarea unor acţiuni de cooperare, de cele mai multe ori culturale şi educaţionale, între cehi şi români, cu precădere din zonele de unde provin dânşii".

Carmen Burlacu declară de asemenea că "Cehia este un important partener economic al României, iar volumul total al schimburilor bilaterale este cu totul remarcabil".

"La 31 decembrie 2017 a fost de circa 4 miliarde de euro şi, având în vedere că pe primul semestru sunt înregistrate deja 2,2 miliarde de euro, cred că vom depăşi în 2018 acest record. Balanţa este echilibrată, puţin favorabilă cehilor, probabil datorită industriei auto. Ca diversitate a schimburilor există, de asemenea, o abordare echilibrată a tuturor domeniilor, de la agricultură şi produse alimentare la IT&C şi sectorul energetic", explică ambasadoarea României la Praga.

Interviul, realizat prin e-mail, face parte din proiectul editorial #CentenarDiplomatic desfăşurat de AGERPRES pe parcursul întregului an, cu accent pe relaţiile diplomatice în contextul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire.


AGERPRES: Doamnă ambasador, reprezentaţi România în Republica Cehă, care pentru mulţi români înseamnă Tatra, Skoda, bere, dar poate şi Primăvara de la Praga, Havel sau 'bravul soldat Švejk'. Prin ce valori se face cunoscută astăzi România în Republica Cehă?

Carmen Burlacu: Cred că România prezintă interes şi astăzi prin frumuseţea locurilor sale deosebite, deoarece mulţi dintre cehi aleg să facă drumeţii în munţi sau îşi doresc să meargă la Marea Neagră. Continuă să aibă succes şi unele mărci consacrate, cum ar fi Dacia (în special Duster, în ultimul timp), dar şi vinurile româneşti. Sunt şi foarte multe alte domenii de interes (clasice: muzică, teatru şi film, sport sau mai noi: design şi arhitectură, sectorul IT etc.), însă depinde de preocupările interlocutorului.

AGERPRES: Republica Cehă, care face parte prin tradiţie dintre statele industrializate europene, se numără în prezent între primele zece ţări de provenienţă a investitorilor străini din România. Care ar fi direcţiile pe care se poate dezvolta pe mai departe potenţialul de cooperare bilaterală? Şi ce probleme întâmpină întreprinzătorii în acest sens, din interacţiunile pe care le-aţi avut cu mediul de afaceri?

Carmen Burlacu: Cehia este un important partener economic al României, iar volumul total al schimburilor bilaterale este cu totul remarcabil. La 31 decembrie 2017 a fost de circa 4 miliarde de euro şi, având în vedere că pe primul semestru sunt înregistrate deja 2,2 miliarde de euro, cred că vom depăşi în 2018 acest record. Balanţa este echilibrată, puţin favorabilă cehilor, probabil datorită industriei auto. Ca diversitate a schimburilor există, de asemenea, o abordare echilibrată a tuturor domeniilor, de la agricultură şi produse alimentare la IT&C şi sectorul energetic. Noi suntem, atât ca ambasadă, cât îndeosebi reprezentantul Biroului de Promovare şi Cooperare Economică, activ implicaţi mai ales în promovarea companiilor româneşti, în special IMM-uri, în Republica Cehă. O problemă semnificativă ar putea fi aceea că majoritatea companiilor multinaţionale mari au preluat o serie de companii cehe şi deciziile sunt luate în altă ţară, dar în general nu ni s-au semnalat, în ultima perioadă, probleme, din nici una dintre direcţii.

AGERPRES: Premierul ceh Andrej Babis, care este şi un cunoscut om de afaceri, a declarat într-un recent interviu acordat agenţiei Reuters că spaţiul Schengen ar trebui să includă Bulgaria, Croaţia şi România cât mai curând posibil şi că problemele din spaţiul european de liberă circulaţie sunt mult mai urgente decât cele din zona euro. Cum comentaţi această poziţie, care nu este exprimată pentru prima oară de un oficial ceh, şi în ce măsură poate ea să influenţeze în sens pozitiv apropierea noastră de Schengen?

Carmen Burlacu: Cehia a susţinut întotdeauna aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, iar această poziţie este reafirmată oficial ori de câte ori este cazul. Premierul Babis s-a exprimat în ultimul timp mai frecvent pe acest subiect în contextul dezbaterilor privind viitorul UE şi a pus accent - în stilul său pragmatic - pe ceea ce trebuie finalizat în prezent, înainte de a aborda şi o altă extindere, cea a zonei euro, de exemplu. Bineînţeles că sprijinul oferit la un asemenea nivel ne este de folos şi sperăm să se concretizeze în admiterea noastră în spaţiul Schengen cât mai curând posibil.

AGERPRES: În urmă cu cinci ani, ministrul de externe de atunci al Republicii Cehe, Karel Schwarzenberg, exprima susţinerea Pragăi pentru aderarea ţării noastre la Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Aderarea la OCDE rămâne unul din proiectele prioritare pentru ţara noastră. Care este în prezent poziţia Republicii Cehe?

Carmen Burlacu: Din nou, cred că putem conta pe sprijinul Cehiei şi pentru aderarea României la OCDE, chiar dacă procesul de aderare într-o organizaţie cu caracter global este puţin mai complicat.

AGERPRES: România va deţine preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene, în prima parte a anului viitor, într-o perioadă când sunt programate evenimente-cheie cum sunt ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi alegerile europarlamentare, amândouă influenţate de chestiunea migraţiei. În acest context, pot fi afectate relaţiile româno-cehe de poziţia exprimată de premierul ceh, care a afirmat imediat după preluarea funcţiei că lupta împotriva migraţiei ilegale va fi unul din principalele obiective ale guvernului său?

Carmen Burlacu: Chestiunea migraţiei este o problemă deosebit de delicată pe agenda europeană şi mă tem că va rămâne de actualitate şi în anul 2019, date fiind abordările diferite ale politicienilor europeni. Cehia s-a manifestat de la început în favoarea ajutării migranţilor în ţările lor de origine şi nu este de acord cu discutarea unor politici comune (europene) prin prisma impunerii unor cote obligatorii statelor membre. Această poziţie este sprijinită masiv de cetăţenii cehi, care sunt sincer preocupaţi de atitudinea altor state membre sau a unor oficiali de la Bruxelles care manifestă mai mult interes pentru gestionarea efectelor crizei decât pentru tratarea cauzelor acestui fenomen. Relaţiile româno-cehe sunt excelente şi astăzi, în ciuda nenumăratelor probleme care au afectat Europa - cel puţin în ultima sută de ani - şi cred că vor continua să fie la fel, indiferent de subiectele sensibile de pe agenda europeană, care se pot rezolva, întotdeauna mai bine, prin dialog şi negocieri.

AGERPRES: Pe de altă parte, România participă - alături de Cehia - la proiecte ale unor structuri care susţin intensificarea cooperării regionale în plan politic, cultural, dar mai ales economic, cum sunt V4 sau Iniţiativa celor Trei Mări, al cărei summit are loc la Bucureşti în septembrie. Ce obiective comune au România şi Cehia în această cooperare?

Carmen Burlacu: Din aceeaşi perspectivă - a utilităţii dialogului - ţările noastre fac parte din mai multe formule de cooperare restrânsă sau deschisă, în plan subregional. Deşi nu are ieşire la mare, Cehia şi-a manifestat interesul pentru I3M şi va participa la summit-ul de la Bucureşti, cu aceeaşi deschidere cu care a promovat invitarea României şi a altor ţări la reuniunile V4+. Obiectivele comune rămân cele esenţiale: securitatea şi prosperitatea cetăţenilor noştri, iar lor li se pot adăuga multe alte obiective concrete, de etapă, care pot contribui la realizarea acestor deziderate.

AGERPRES: Republica Cehă s-a numărat printre statele care au anunţat, după SUA, că-şi vor muta ambasada din Israel la Ierusalim. Ce ecou a avut în politica internă a ţării această poziţie?

Carmen Burlacu: Preşedintele Milos Zeman este un vechi şi foarte bun prieten al Israelului şi a susţinut mai demult acest demers, aşa că, în Cehia, declaraţia nu a avut acelaşi ecou ca în alte ţări. Decizia finală nu a fost încă luată, au loc şi la Praga discuţii, îndeosebi la nivelul decidenţilor politici, mai ales că este foarte important ca orice decizie să fie anunţată la momentul oportun pentru a veni pe cât este posibil în sprijinul procesului de pace.

AGERPRES: Spuneţi-ne, vă rog, care sunt preocupările şi eventualele probleme pe care le întâmpină comunitatea română din Republica Cehă.

Carmen Burlacu: Comunitatea română din Cehia este puţin numeroasă, dar în continuă creştere şi destul de bine integrată. Pentru cei care sunt stabiliţi definitiv în Cehia, preocupările, pe care le împărtăşesc cu ambasada, se referă la promovarea unor acţiuni de cooperare, de cele mai multe ori culturale şi educaţionale, între cehi şi români, cu precădere din zonele de unde provin dânşii. Un fenomen interesant este acela că, spre deosebire de membrii mai vechi ai comunităţii, provenind din zone care aveau legătură cu Cehoslovacia sau cu minorităţile de origine slavă din România, cei care aleg în ultimii ani să rămână în Cehia sunt veniţi prin intermediul companiilor multinaţionale.

 

 

Sursa foto: (C) Ambasada României în Republica Cehă


AGERPRES: Anul 2018 marchează o triplă aniversare. Se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918, dar şi 50 de ani de la Primăvara de la Praga şi 25 de ani de relaţii între România şi Republica Cehă ca stat suveran şi independent. Cum se văd de la Praga aceste evenimente?

Carmen Burlacu: Interesant! Într-adevăr, 2018 este un an aniversar deosebit şi pentru Cehia, care sărbătoreşte cei 25 de ani de independenţă - în actuala sa formă statală - dar şi centenarul Cehoslovaciei, desigur împreună cu Slovacia, precum şi un eveniment de mai tristă amintire, ca cel din 1968. Trebuie să menţionez însă că nu uită niciodată să evidenţieze România, care nu s-a alăturat în 1968 celorlalte state din Pactul de la Varşovia. Chiar trebuie să vă mărturisesc că m-a impresionat faptul că am primit mesaje la ambasadă de la simpli cetăţeni cehi care ne-au scris sau telefonat la 21 august să ne mulţumească pentru atitudinea României de la acel moment. Cred că şi astfel de momente demonstrează, cum spuneam mai devreme, caracterul excelent al relaţiilor româno-cehe dincolo de orice conjunctură de moment.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.