Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, a transmis un mesaj de condoleanţe după decesul senatorului american John McCain.

"Am aflat cu tristeţe vestea plecării dintre noi a senatorului John McCain, un mare patriot american şi un adevărat prieten al României. Transmit condoleanţe familiei şi poporului american pentru această grea pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!" - se spune în mesajul publicat pe site-ul ambasadei.

Nu cu mult timp în urmă, senatorul John McCain a transmis un mesaj special cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a României, pe 1 decembrie 2017. Atunci, marele om politic american sublinia că România şi Statele Unite au o prietenie apropiată şi de durată, bazată pe împărtăşirea valorilor democratice comune, precizând că ţara noastră a dat un exemplu în regiune şi în lume prin angajamentul pentru respectarea drepturilor omului şi eforturile sale privind consolidarea statului de drept, a bunei guvernări şi independenţei justiţiei, toate acestea fiind elemente care fac din România un aliat capabil şi de încredere, conform sursei citate.

Senatorul republican John McCain, pilot torturat în timpul Războiului din Vietnam, candidat la Casa Albă şi figură nonconformistă a politicii americane, a murit sâmbătă la vârsta de 81 de ani, ca urmare a unui cancer cerebral.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.