COD GALBEN: 15-12-2017 ora 11 COD GALBEN: 15-12-2017 ora 19 Intre 19:10 si 23:00 se va semnala Ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 15-12-2017 ora 19 Intre 19:00 si 23:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu viteze care la rafală vor atinge și depăși 55...65 km/h in Județul Timiş, Județul Caraş-Severin;

CURS BNR

EUR
4.6346Up
USD
3.9285Up
GBP
5.2711Up
CHF
3.9729Up
MDL
0.2275Down
BGN
2.3697Up
Sursa: Banca Naţională a României
Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bistriţa, 6 oct /Agerpres/ - Poliţia locală din oraşul-staţiune Sîngeorz-Băi, cu aproximativ 10.000 de locuitori, are în prezent un singur angajat, un agent de poliţie debutant, dar şi o mare problemă de rezolvat, cea a excrementelor lăsate în urmă de căruţele şi turmele de oi care traversează localitatea, pe care încearcă să o aducă în atenţie şi să o rezolve cu ajutorul postărilor din mediul online.

Poliţia Locală Sîngeorz-Băi este cea mai tânără din mediul urban din judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind înfiinţată printr-o hotărâre de Consiliu Local în toamna anului trecut. Organigrama primăriei prevede trei angajaţi în această structură, iar posturile încă vacante sunt tocmai cele de şef şi adjunct al şefului Poliţiei Locale. Primăria oraşului Sîngeorz-Băi a programat un nou concurs de ocupare la sfârşitul acestei luni.

Municipiul Bistriţa şi oraşele Năsăud şi Beclean au deja vechime de câţiva ani în acest domeniu şi mai mulţi angajaţi. Chiar şi poliţia locală din comuna Prundu Bârgăului, până nu demult singura din mediul rural, înfiinţată încă din anul 2010, are patru posturi ocupate. Avea cinci, dar unul dintre agenţi s-a relocat recent în comuna învecinată, Josenii Bârgăului, pentru a ajuta la înfiinţarea unui nou post de poliţie locală rurală.

Cu toate că Poliţia Locală din Sîngeorz-Băi are doar două luni de activitate efectivă, pentru că doar de atunci a fost angajat primul agent, aceasta s-a dovedit cea mai antrenantă în mediul online. Are pagină de Facebook şi acolo se postează anunţuri privind sancţiunile date, fotografii care să susţină amenzile şi mesaje de interes public, prin care cetăţenii sunt încurajaţi să respecte regulamentul de gospodărire a localităţii. Toate postările sunt semnate de unicul angajat: agentul Viorel Cârdan.

Celelalte posturi de poliţie locală nu au simţit, se pare, nevoia de a comunica cu cetăţenii prin intermediul unei pagini de socializare. Există doar un grup închis al Poliţiei Locale Bistriţa, unde nu poţi vizualiza postările dacă nu eşti acceptat de administrator în această comunitate, care numără în prezent 50 de membri. Poliţia Locală Sîngeorz-Băi a strâns, de la mijlocul lunii septembrie, peste 220 de urmăritori pe pagina ei de socializare.

Fiind vorba despre o staţiune balneară, te-ai aştepta ca problemele cu care se confruntă singurul poliţist local din Sîngeorz-Băi să fie legate mai mult de ordinea şi liniştea publică şi parcarea autovehiculelor. În schimb, cea mai mare problemă o reprezintă excrementele lăsate în urma trecerii căruţelor şi a turmelor de oi. O dovedeşte numărul de amenzi date în acest sens şi publicate pe pagina de socializare: din 12 sancţiuni făcute publice, 10 au fost pentru murdărirea drumurilor cu excremente animale, fiecare sancţiune fiind în cuantum de 1.000 lei. Celelalte două amenzi, a câte 500 lei, le-au primit doi cetăţeni care au aruncat gunoi pe stradă, unul chiar din maşină.

Primarul staţiunii Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, nu se declară mândru de situaţia din oraşul pe care îl conduce, dar spune că oamenii au început să înţeleagă că există reguli care trebuie respectate.

"Vrem să ajungem la nivelul unui oraş, nu al unei comune sau al unui sat, după cum arată. Acum s-au mai dat pe brazdă, în sensul că oamenii au început să înţeleagă, ţin după ei făraşul, au tot felul de scule. Nu sunt mândru, dar trebuie să îşi facă treaba poliţia şi să aplice măsurile care trebuie, atâta timp cât va fi nevoie. Sper să nu mai fie mult nevoie şi să înţeleagă oamenii că pe străzile asfaltate, atâtea câte sunt deocamdată şi pe viitor câte vor mai fi, trebuie să respecţi regula", a afirmat Ogâgău.

Pentru a exemplifica situaţiile care au dus la sancţionarea cetăţenilor, pe pagina de socializare a Poliţiei Locale Sîngeorz-Băi sunt publicate capturi după imaginile surprinse de camerele de supraveghere din oraş, dar şi poze trimise de localnici, care susţin demersul administraţiei de a pune în aplicare regulamentul de gospodărire locală, votat încă din anul 2008.

Postările au început să trezească reacţii diverse în rândul locuitorilor. Un cetăţean afirmă că nu vede logica postării pe internet a infracţiunii, e treaba lor (a celor sancţionaţi - n.r.) dacă vor să se civilizeze sau nu, altul spune că nu înţelege de ce sunt amendaţi oamenii, pentru că acesta este un oraş agricol. Replica celor care s-au săturat să vadă excremente animale pe străzile din Sîngeorz-Băi este că, totuşi, vorbim despre un oraş-staţiune.

În pliantele turistice, Sîngeorz-Băi este prezentat drept o staţiune balneară cu ape minerale care ar rivaliza cu cele din celebrele staţiuni Karlovy Vary şi Vichy. În realitate, pensionarii care beneficiază de bilete de tratament şi elevii veniţi în fiecare vară în tabără sunt singurii turişti fideli.

Este un oraş-staţiune în care găseşti, laolaltă, hoteluri, pensiuni turistice şi izvoare de apă minerală care i-au adus, în trecut, faimă, dar şi multe gospodării tipice mediului rural, cu vreo 400 de cai şi mii de oi. De asemenea, deşi se confruntă în anul 2017 cu probleme care amintesc de secolul trecut, Sîngeorz-Băi este şi oraşul din judeţul Bistriţa-Năsăud cu ponderea cea mai mare de tineri în rândul populaţiei, potrivit Direcţiei Regionale de Statistică, dar şi singurul loc din judeţ unde mai funcţionează o tabără şcolară. AGERPRES / (A, AS - autor: Tina Ţucui, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.