Alba: Siropul de soc consumat la propria nuntă, baza pornirii unei afaceri de familie

 •  România Colorată
957 afişări

Un tânăr din Sebeș, prezent în premieră cu un stand la Târgul "Gustos de Alba", desfășurat de vineri până duminică la Alba Iulia, a pornit o afacere de familie după ce a constatat la propria nuntă că invitații au preferat siropul de soc în locul băuturilor carbogazoase.

89db84c0-1490-496a-9699-ae321ab0d0ab

"Ideea vine de la propria nuntă, atunci când am văzut că s-a consumat foarte bine siropul de soc. De aici a plecat totul. Am văzut că s-au consumat peste 250 de litri de sirop de soc combinat cu apă, iar un suc acidulat, din comerț, sub 60 de sticle. Am observat că lumea începe să consume mai natural, mai sănătos", a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Matei, un tânăr de 28 de ani din Sebeș.

Tânărul și soția sa sunt prezenți în premieră la un târg de profil, respectiv la "Gustos de Alba", organizat la acest sfârșit de săptămână de Consiliul Județean (CJ) Alba. Cu toate că mica lor afacere a început abia anul trecut, ei valorifică deja parte din produse, făcute "după rețeta bunicii", la câteva magazine din Alba Iulia, București, Deva și, în curând, și în Timișoara.

Sursa foto: Cămara lui Matei / Facebook

Cel mai căutat produs din "Cămara lui Matei" este siropul de soc.

"Acesta este vedeta, merge cel mai bine, și la restaurante și în magazine. Mai avem sirop de cătină, de zmeură, de afine, de mentă. Facem și dulceață de pepene galben. Nu am mai auzit de dulceață de pepene, am încercat, ne-a plăcut și nu am mai stat pe gânduri. De asemenea, facem dulceață de afine, care merge excelent la papanași", a spus tânărul întreprinzător.

Nu lipsesc din "cămară" nici murăturile, zacusca, ardeii iuți în oțet și pasta de ardei.

Mircea Matei a adăugat că intenționează să lărgească gama de produse anul acesta cu compot de dovlecel, dulceață de ardei iuți, de nuci verzi și sirop de muguri de brad.

Unele dintre legumele și fructele folosite sunt din grădina proprie, socul este strâns de pe câmp, iar afinele și cătina sunt cumpărate de la piață, a menționat tânărul.

Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, Târgul "Gustos de Alba" are ca scop promovarea producătorilor autohtoni, conservarea bucătăriei tradiționale și încurajarea consumului de produse obținute în fermele din județul Alba.

Partenerii CJ Alba sunt Primăria Municipiului Alba Iulia și Grupurile de acțiune locală Pe Mureș și Pe Târnave, GAL Țara Secașelor Alba-Sibiu, GAL Valea Ampoiului — Valea Mureșului și GAL Munții Metaliferi, Trascău și Muntele Mare.

AGERPRES/(A,AS — autor: Marinela Brumar, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din România Colorată

Cele mai citite din România Colorată

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe