Copii din Republica Moldova și Sălaj, în prima tabără de cusut ie din România

 •  România Colorată
12750 afişări

Un grup de 16 copii din Republica Moldova și Sălaj învață în aceste zile, în prima tabără de cusut ie din România, ce are loc la Valcău de Jos, tainele realizării celebrei piese de vestimentație populară românească.

769c61cc-5c32-447a-b29c-c4c2392a67c9

Inițiativa înființării taberei aparține Fundației Agapis, coordonatoarea proiectului fiind arhitectul Ioana Corduneanu, cea care a declanșat în România fenomenul redescoperirii și folosirii simbolurilor vechi și care coordonează cea mai mare șezătoare online din lume, fiind însoțită de două dintre "meșterițele" sale.

"Suntem la al doilea atelier astăzi și învățăm tot ce e nevoie pentru prima cămașă — cămașa cu îngrădea, strămoașa cămășii cu alțiță. Ele (fetele participante la tabără — n.r.) toate sunt destul de îndemânatice, au vedere foarte bună la vârsta asta, își doresc să folosească culori vii, aprinse — roșii, potrivite cu vârsta lor și sperăm ca să le rămână din tabăra asta o amintire, să avem această cămașă cu îngrădea, care este o cămașă oltenească, ca un început pentru o colecție foarte importantă de cămăși pe care ele, în timp, o să și-o construiască. Să aibă una din toate regiunile țării", a precizat miercuri, pentru AGERPRES, Ioana Corduneanu.

"Cartierul general" al taberei este la Centrul de Marketing Turistic din Valcău de Jos, dar se va coase și în incinta castrului roman de la Porolissum, la grădina botanică din Jibou, la Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea de la Iaz, la Băile Boghiș, la Izvoarele Barcăului, sau la Șezătoarea Publică cu Cântec de sâmbătă seara — un eveniment ce se va desfășura cu porțile deschise, într-o șură din Valcău.

"Noi spunem că este prima tabără de cusut ie din România, pentru că chiar este prima dată când se adună 16 copii din România și Republica Moldova, pentru că în ceea ce privește etnografia, nu prea avem granițe. Ne-am bucurat de găzduire aici, pe Valea Barcăului, la Centrul de Informare Turistică din Valcău de Jos. Fundația Agapis a considerat necesar un astfel de proiect pentru că trebuie să stăm cumva, să facem opoziție tricourilor cu Batman, Superman, tricourilor cu Hello Kitty și e foarte important să ne cunoaștem și să ne cultivăm oarecum rădăcinile. Coordonatorul proiectului este Ioan Corduneanu, care a venit aici însoțită de două dintre "meșterițele" ei: Olesea, care vine de la Chișinău și Alina Goga, care e de aici, din Zalău", a menționat, pentru AGERPRES, Alina Zară Prunean, inițiatoare a proiectului.

Zece dintre copiii care învață tainele realizării iei sunt din Republica Moldova și cinci din zona Văii Balcăului.

"Suntem cu 10 copii — cinci de peste Nistru, cinci din Chișinău, să învățăm și noi a coase corect o ie, să învățăm semnificația ornamentelor. (...) În Chișinău nu prea avem școli unde să studiem aceste elemente detaliat și avem ocazia să venim aici cu Ioana Corduneanu, care este un 'dicționar', care știe foarte multe, să culegem de la ea informații și să învățăm a coase ia", a precizat la rândul ei Olesea Enachi, din Chișinău.

Tabăra, ce se desfășoară în perioada 16-21 august, este oferită gratuit copiilor și toți cei implicați fac voluntariat.

Inițiativa este parte a proiectului Colțul Românesc, al Fundației pentru Educație și Dezvoltare Locală Agapis Sălaj, realizat cu sprijinul Sănătate Dulce, Primăria Valcău de Jos, Mândra Chic, Semen Cusute, art salon molDeco din Chișinău și Muzeul de Pânze și Povești.

AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru, editor: Nona Jalbă, editor online: Ada Vîlceanu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din România Colorată

Cele mai citite din România Colorată

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe