Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dosar penal pentru Viorel Cataramă, după ce a mers să se infecteze voluntar cu coronavirus. Omul de afaceri Viorel Cataramă, preşedintele Partidului Dreapta Liberală, s-a ales cu dosar penal după ce s-a dus să se infecteze voluntar cu noul coronavirus în comuna Bărbuleşti, Ialomiţa, unde, până acum, peste 70 de persoane au fost infectate, transmite Adevărul.

 

Despre obsesia cu „vina PSD”! Cînd un om o ține langa pe aceleași idei și cam cu aceleași cuvinte, el trebuie trimis imediat la medic. Examinarea unui asemenea caz este mai grea decît ar părea la prima impresie, potrivit Cotidianul.

 

Reacția PSD, după anunțul lui Iohannis: „Ne așteaptă austeritatea!” PSD nu are încredere în declarațiile președintelui Klaus Iohannis și spune că Guvernul PNL pregătește măsuri de austeritate pentru perioada următoare. Principalul partid de opoziție susține că economia este la pământ, iar actualii guvernanți nu au soluții pentru economie, anunţă Evenimentul Zilei.

 

Marcel Vela, noi precizări despre ieșirea din localitate după 15 mai: „Aceste lucruri sunt mai importante decât limita teritorială” Ministrul de Interne a făcut noi precizări cu privire la declarațiile pe propria răspundere necesare după data de 15 mai. Marcel Vela spune că se ia în calcul renunțarea la delimitarea clară a unităților administrativ teritoriale și introducerea în declarație a scopului precis pentru deplasare, informează Gândul.

 

Amnistie fiscală adoptată pentru cei care își achită principalul până la 15 decembrie/ Patru tipuri de facilități. Guvernul a aprobat amnistia fiscalã propusã de Ministerul Finanțelor pentru dobânzi, penalitãți și alte accesorii datorate de cei care vor achita principalul restanțelor pânã la data de 15 decembrie 2020, se arată într-un comunicat de presă al autorităților, conform Hotnews.ro

 

Klaus Iohannis: În România nu putem vorbi de repornirea economiei pentru că ea nu a fost oprită. Principalele declarații: „A fost o întâlnire foarte bună. Am avut o discuție destul de lungă, am reușit nu doar să atingem temele importante, ci și să venim cu soluții foarte bune, potrivit Jurnalului Naţional.

 

Mesajul de felicitare al Prințului de Wales pentru proiectul României „Ambulanța pentru monumente" Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2020, relatează România Liberă.

 

Avertismentul FMI în plină criză: perspectivele economiei mondiale s-au înrăutăţit. Ce spune despre România. Economistul şef al Fondului Monetar Internaţional spune că perspectivele economiei mondiale s-au înrăutăţit, comparativ cu ultimele prognoze publicate de FMI în urmă cu trei săptămâni, iar lumea se poate aştepta la noi valuri de turbulenţe pe pieţele financiare, transmite Bloomberg, scrie Stiripesurse.ro.

 

Firea vrea sa testeze bucurestenii de COVID-19 si sa le dea si bani: Problemele majore ridicate de proiectul PMB. Consilierul general PNL Catalin Deaconescu a explicat pe larg, pentru Ziare.com, de ce considera ca proiectul de testare in masa a bucurestenilor pentru COVID-19, propus de Gabriela Firea, este doar o risipa de bani publici, potrivit Ziare.com.

 

Organizația Mondială a Sănătății consideră că este cert că piața de animale vii din Wuhan a avut un rol în propagarea pandemiei. Deja celebra piaţă din oraşul Wuhan (centrul Chinei) a jucat cu certitudine un rol în propagarea acestei pandemii cu noul coronavirus, probabil ca sursă sau ca "element de amplificare", a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), precizând că este nevoie de mai multe studii pentru a stabili cu precizie care a fost acest rol, transmite Economica.net. 

 

Ce nu spune preşedintele Iohannis, deşi spune: trebuie să ne pregătim ca taxele să fie majorate. Preşedintele Iohannis, după întâlnirea cu guvernatorul Isărescu: ”avem programe, avem soluţii pentru finanţarea deficitului bugetar”.Ce a uitat preşedintele, în această declaraţie, a fost să pună un “nu” în faţa fiecărui verb, informează Ziarul Financiar.

 

Guvernul a alocat buget pentru educația online a elevilor: câte 600 de lei pentru un dispozitiv și internet plătit pe 2 ani​​​​​​​. Guvernul României a adoptat în ședința de guvern de ieri, 7 mai, o hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerul Educației și Cercetării cu suma de 150 de milioane de lei pentru anul 2020 pentru achiziția de dispozitive electronice conectate la internet, destinate elevilor din mediile defavorizate, menţionează Q Magazine.ro.

 

După Craiova, încă o echipă din play-off schimbă antrenorul » Edi Iordănescu și-a anunțat azi conducătorii că pleacă! Cluburile din Liga 1 nu renunță la moda schimbărilor de tehnicieni nici într-o perioadă în care campionatul e suspendat de două luni din cauza pandemiei cu coronavirus, notează Gazeta Sporturilor. 
 

 

De ce a plecat Papură de la Craiova: “Javre! Jigodii!” Scandal monstru cu stafful medical. Încep să iasă la suprafață anumite detalii legate de neașteptata plecare a lui Corneliu Papură de pe banca celor de la Craiova. Decizia tehnicianului a apărut intempestiv, ca urmare a unui conflict ce vine de la relația antrenorului extrem de tensionată și de proastă cu stafful medical, care a explodat în ultima perioadă, scrie Fanatik.ro.

 

AGERPRES/ (editor online: Andreea Preda)

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.