Scandal în PNL. Liberalii i-au cerut lui Orban să-l sancţioneze pe Rareş Bogdan. Unul dintre vicepreşedinţii PNL a confirmat disputa. „Noi mergem la TV şi apărăm Guvernul, iar Rareş Bogdan zici că e reprezentantul PSD. Ca să glumim puţin, poate fi acuzat de zădărnicirea guvernării PNL”, a declarat unul dintre liderii PNL pentru Adevărul.
Primarul liberal, somat să nu mai falsifice biografia tatălui său. ”Ce credeţi că eu îmi irosesc viaţa dând replica la nişte terchea-berchea”, aşa îi răspunde un primar liberal editorului unei publicaţii, după ce acesta i-a solicitat public să nu mai falsifice biografia propriului părinte. În replică, primarul Robu îi trimite pe ziariştii curioşi de biografia tatălui său să-i întrebe pe bătrânii satului, unde a trăit părintele său decedat, dacă acesta a fost, ori nu, deţinut politic, relatează Cotidianul.
Klaus Iohannis dă de pământ cu CCR. „Nu poate rămâne fără consecinţe”. Klaus Iohannis, preşedintele României, a vorbit despre revocarea din funcţie a Laurei Codruţei Koveşi, de către CCR, decizie care a fost contestată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului: ”(...) Credibilitatea CCR, afectată oricum de unele decizii controversate luate în ultimii an, este şi mai puternic zdruncinată. CCR trebuie să respecte la rândul ei Constituţia. CCR trebuie să revizuiască nu numai decizia de revocare a doamnei Kovesi, dar şi orice alte decizii luate în considerarea unor simple declaraţii fie ele şi politice (...)”, titrează Evenimentul Zilei.
România post-coronavirus. Planul pus la cale de Klaus Iohannis şi Ludovic Orban! Liderul de la Cotroceni a vorbit despre obiectivul pe care l-a trasat Executivului – scopul principal al relansării economice a României trebuie să fie „creşterea masivă a investiţiilor publice în toate tipurile de infrastructură”. Dacă până acum nu stârneau cine ştie ce interes, de acum încolo se va pune un accent puternic pe produsele româneşti, dă asigurări şeful statului, potrivit Gândul.
După 15 mai vom conştientiza criza economică. Revenirea nu are cum să fie rapidă. Petrişor Peiu: Nu şi-a adus nimeni aminte de irigaţii şi de 2-3 luni ne plângem de secetă. Pe mine asta mă doboară. Momentul relaxării ar putea să fie începutul unei conştientizări a ceea ce se întâmplă, susţine analistul economic Petrişor Peiu, precizând că după 15 mai o să realizăm că suntem deja într-un val de criză. El a vorbit, într-un interviu acordat HotNews.ro, despre problemele pe care autorităţile trebuie să le pună în discuţie, deoarece acolo sunt soluţii, despre ce ne va lovi, cum ne vom reveni şi despre faptul că în România se „ascunde mizeria sub covor”.
Cristoiu: Cine este de vină pentru că bisericile nu vor fi redeschise după 15 mai. “Neglijarea bisericii este numai din vina BOR, nu a făcut nicio presiune pentru deschidere. Sunt convins că nici operaţiunea ”Lumină de Paşti” nu a fost urmarea unei ”presiuni” din partea BOR. Sunt sigur că presiunea a venit dinspre Guvern şi Marcel Vela, din motive electorale. BOR a şi căzut în capcană”, a susţinut jurnalistul, transmite Jurnalul.ro.
Medicină şi politică. România se apropie de Basarabia. Guvernul de la Bucureşti sporeşte ajutorul oferit Republicii Moldova, care devine tot mai important în contextul epidemiei de coronavirus care afectează întreaga lume. O echipă formată din 42 de medici şi asistenţi medicali din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Sănătăţii a plecat din România în Republica Moldova, pentru a completa echipele medicale din ţara vecină în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, arată România Liberă.
Mafia lemnului a primit o lovitură în Senat. Plenul Senatului a modificat, prin vot online, Codul Silvic, noutatea fiind prezentată drept o lovitură importantă dată defrişărilor ilegale. Iniţiatorii legii, parlamentari USR, spun că definirea incompletă a ”materialului lemnos” în Codul Silvic „e folosită pentru ”albirea” transporturilor de lemn exploatat ilegal”. Legea merge la Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, potrivit Stiripesurse.ro.
De ce nu a ridicat Viktor Orban manuşa lui Klaus Iohannis şi ce urmăreşte premierul de la Budapesta. Mesajul dur al lui Klaus Iohannis la adresa proiectului privind autonomia Ţinutului Secuiesc ar fi putut sa fie o ieşire strategică, utilă în context politic intern, dacă preşedintele nu ar fi făcut trimitere la o înţelegere posibilă între PSD, UDMR şi Viktor Orban. ”(...) Plasându-se în postura de victimă superioară criticilor ei, Orban foloseşte pentru sine aceeaşi poveste pe care o spune despre maghiarii din Transilvania şi cu acelaşi scop: întărirea regimului autoritar din ţară (...)”, scrie Magda Jităreanu în Ziare.com.
Firmele afectate vor putea solicita certificatele de situaţie de urgenţă şi în luna mai, pentru venituri diminuate în aprilie. Legislaţia de până acum prevedea că pot solicita CSU firmele care dovedeau că, în luna martie au avut încasări cu cel puţin 25% mai mici decât media lunilor ianuarie-februarie, dar ea va fi modificată şi se va extinde şi pentru luna aprilie, publică Economica.net.
Salariul mediu net din construcţii s-a triplat în ultimii zece ani, înainte de instalarea pandemiei. Laurenţiu Plosceanu, preşedinte ARACO: Nu cred că patronii iau în calcul să umble la salarii, pentru că ei trebuie acum să-şi consolideze personalul. Planurile de business ale companiilor se scriu acum de la o zi la alta, astfel că deciziile vor depinde de evoluţia lucrărilor pe şantiere şi de apetitul dezvoltatorilor imobiliari, informează Ziarul Financiar.
Der Spiegel: Iohannis, un agitator laureat al premiului Charlemagne. Declaraţiile belicoase ale preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la chestiunea Ţinutului Secuiesc au atras atenţia presei germane. Publicaţia Der Spiegel a publicat un articol deloc măgulitor la adresa preşedintelui României, intitulat „Un agitator laureat al premiului Charlemagne”. Potrivit publicaţiei germane, Klaus Iohannis a dezamăgit şi a dezonorat premiul Aachen Charlemagne, premiu pe care l-a primit în decembrie 2019, scrie Matei Alexandru în QMagazine.ro.
Răzvan Burleanu reacţie după anunţul MTS: „Asta e propunerea noastră”. Două scenarii avansate de FRF: „Dacă nu se întâmplă asta, nu terminăm la timp”. „Am solicitat deja o întâlnire între reprezentaţii MTS şi specialiştii noştri. În acest moment, la cum arată documentaţia, nu ştim dacă aceste menţiuni prevăzute în ordin sunt recomandări sau reguli pe care toată lumea trebuie să le respecte (...)”, a declarat Răzvan Burleanu, scrie Gsp.ro.
Claudiu Keşeru şi-a prelungit contractul cu Ludogoreţ în plină pandemie: „Simt că m-am născut aici!”. „Sunt foarte fericit să-mi continui cariera la Ludogoreţ. Sunt de cinci ani la club şi simt că m-am născut aici. Cred că, alături de colegii mei de echipă, avem foarte multe de oferit lui Ludogoreţ”, a declarat Claudiu Keşeru la semnarea contractului, potrivit Fanatik.ro.
AGERPRES / (editor online: Alexandru Cojocaru)
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |