Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dragnea se răzbună din puşcărie pe Dăncilă: a cerut în instanţă anularea alegerilor din PSD. Care e miza. Fostul lider PSD Liviu Dragnea a depus o solicitare în calitate de intervenient, prin care cere anularea alegerii Vioricăi Dăncilă în funcţia de preşedinte al partidului, dar şi a lui Mihai Fifor în funcţia de secretar general. Cererea a fost depusă de avocata lui Liviu Dragnea, după Congresul PSD. Solicitarea a fost declarată admisibilă în principiu de Tribunalul Bucureşti, potrivit Adevărul.

 

Dăncilă strânge robinetul eliberărilor condiţionate. „Solicit ministrului Justiţiei să finalizeze analiza de urgenţă ca să formuleze propuneri de modificare a legislaţiei. Vom lua toate măsurile pentru funcţionarea corectă a instituţiilor răspunzătoare pentru siguranţa cetăţeanului”, a declarat Viorica Dăncilă. Decizia vine după crimele de la Caracal şi în contextul în care aproape 20.000 de deţinuţi au fost eliberaţi în perioada 2017-2019 în baza recursului compensatoriu, conform datelor transmise de ANP către Ministerul Justiţiei, notează Cotidianul.

 

Ipoteză bombă în scandalul Oracle. Iţele duc şi la un fost ambasador SUA la Bucureşti. O ipoteză bombă în scandalul Oracle România a fost lansată de consultantul politic Cozmin Guşă. El se întreabă dacă fostul ambasador SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein este şi el implicat în acest scandal alături de şeful filialei româneşti a gigantului american, Sorin Mândruţescu. Procurorii afirmă că Mîndruţescu ar fi acuzat de 8 fapte de luare de mită de la mai multe firme IT. Printre denunţători ar fi Irina Socol de la Siveco România, relatează Evenimentul Zilei.

 

Candidaţii la prezidenţiale şi parlamentare, interdicţie de a încheia contracte cu statul. Proiect PNL. Un proiect de lege depus de deputatul PNL Florin Roman prevede că cei care vor să candideze la alegerile prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare şi locale trebuie să declare pe propria răspundere că nu vor încheia contracte cu statul român pe perioada exercitării mandatului. Cei care nu depun declaraţia pe propria răspundere, nu vor putea candida la alegeri, titrează Gândul.

 

Primăria Capitalei plăteşte 14.500 de euro/loc de parcare pentru construirea parcării park&ride de 500 de locuri de la capătul Şoselei Pantelimon. Primăria Capitalei a anunţat că a fost semnat contractul pentru execuţia parcării supraterane park&ride de 500 de locuri la intersecţia Pantelimon-Vergului, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 21 milioane de euro, iar lucrările vor fi gata în 12 luni. La un calcul simplu, reiese un cost de 42.000 de euro pentru un loc de parcare, cam cât o garsonieră, iar informaţia a făcut ocolul reţelelor de socializare, preţul fiind unul uriaş, notează Hotnews.ro.
 

Blocaj la tribunal. Viorica Dăncilă nu este în mod oficial preşedintele partidului. La ultimul congres extraordinar al PSD au fost votate mai multe modificări ale statutului PSD, modificări în baza cărora Viorica Dăncilă a fost aleasă să conducă partidul. Numai că statutul nu a fost încă aprobat de tribunalul Bucureşti, ba dimpotrivă. Termenul din 22 iulie a fost amânat pentru ziua de astăzi, când judecătorii au cerut acte suplimentare de la PSD, titrează Jurnalul.ro.

 

Cosette Chichirău vrea şefia USR. Deputata USR, Cosette Chichirău a anunţat că îl contracandidează pe Dan Barna la şefia partidului. Pe lângă Dan Barna şi Cosette Chichirău, în cursa pentru şefia USR au mai intrat Liviu David, Alexandru Cristian Surcel şi Vişinel Bălan. Preşedintele USR urmează să fie ales prin votul electronic al tuturor membrilor partidului în perioada 1 – 3 septembrie, urmând ca pe 14 septembrie să aibă loc congresul pentru alegerea Biroului Naţional, structura centrală a conducerii formaţiunii, notează România Liberă.

 

Guvernul nu a adoptat rectificarea bugetară. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a anunţat că rectificarea bugetară a fost prezentată în primă lectură în cadrul şedinţei de Guvern de joi şi că va fi adoptată în următoarea şedinţă. El a mai adăugat că s-a luat această decizie pentru a nu se mai face interpretări în spaţiul public, a conchis purtătorul de cuvânt, potrivit Ştiripesurse.ro.

 

Iohannis: Mediul de afaceri trebuie eliberat de ghilotina impredictibilităţii de tipul OUG 114. Prezent la Consiliului Naţional al PNL, unde şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale ce vor avea loc în noiembrie anul acesta, şeful statului a subliniat că PSD şi ALDE trebuie să înceteze să mai trateze companiile private ca pe nişte duşmani ai ţării, notează Ziare.com.

 

Metrou Gara de Nord – Gara Progresu: încep forajele geotehnice pentru noul tronson. Asocierea româno - elveţiană Metroul SA - Amberg Engineering AG a demarat lucrările pentru studiul geotehnic care va sta la baza construirii tronsonului Gara de Nord – Gara Progresu al Magistralei 4 de metrou. Valoarea investiţiei, conform Studiului de Prefezabilitate, este estimată la 1,12 miliarde de euro. Noul tronson de metrou va avea o lungimea totală de aproximativ 11 kilometri, 14 staţii şi un depou, potrivit Economica.net.

 

Ministerul de Finanţe a împrumutat 600 milioane lei de la bănci, în două emisiuni de titluri de stat. Emisiunea este scadentă în 2030, ministerul vânzând obligaţiunile cu o dobândă de 4.27% pe an. A doua emisiune, de certificate de trezorerie în valoare de 200 milioane lei, este scadentă în 2020, la ea participând tot cinci dealeri primari. Valoarea totală a cererii s-a ridicat la 427 milioane lei, titlurile fiind vândute la o dobândă de 3.02% pe an, transmite Ziarul Financiar.

 

Ponta, copleşit de sfaturile „prietenilor” din politică. „Ieri mi-am descoperit o mulţime de prieteni – toţi îngrijoraţi de viitorul meu : Băsescu, Barna, Lăzăroiu ??????! Chiar şi infierbantatul Andrei C ( liderul revoluţionar al “Barna-jugend”) vrea să mă salveze – toţi îmi dau sfaturi! (...) Am pornit pe un drum cu Echipa ProRomânia- dificil, cu multe obstacole şi duşmani – nu ne oprim, nu ne abatem de la el ! Pentru că este drumul bun! Suntem ProRomânia – şi ţinem doar cu România!”, a scris Ponta pe Facebook, relatează QMagazine.ro.

 

Nicolae Dică l-ar vrea pe Mihai Stoica la FC Argeş. Ce spune despre Marian Lupu şi despre plecarea lui Bălaşa: „Eu l-aş fi ţinut!”. Nicolae Dică (39 de ani), fost antrenor la FCSB, a comentat plecarea lui Mihai Stoica, a preparatorului Marian Lupu şi cedarea lui Mihai Bălaşa la Craiova. „La FC Argeş am avea nevoie de un om ca Mihai Stoica, care ştie fotbal şi ai ce învăţa de la el. Era omul de bază al patronului. Era zi de zi lângă echipă, în fiecare zi pe teren, mergea în cantonamente. Nu poate fi înlocuit de patron”, a declarat Dică, notează Gsp.ro.

 

Cum poate Simona Halep să ajungă pe locul 1 în WTA Race după turneul de la Toronto. Dacă va juca ultimul act în Canada, Simona va acumula un total de 5012 puncte în clasamentul Race, suficient pentru a trece peste Barty. Ar mai fi o condiţie, totuşi, Karolina Pliskova să nu câştige turneul. Halep şi Pliskova sunt pe părţi diferite de tablou, deci nu se pot înfrunta decât în ultimul act, informează Fanatik.ro.

 

AGERPRES / (editor online: Alexandru Cojocaru)   

 

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.